Guvernul a elaborat proiectul unei legi cu privire la combaterea ”Laundromatului”

Guvernul a aprobat proiectul unei legi cu privire la combaterea ”Laundromatului”

În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul Republicii Moldova a fost prezentat un proiect de lege cu privire la combaterea ”Laundromatului”. Proiectul însă nu a fost aprobat, fiind dispus un teremn pentru aprobări și noi consultări, informează Telegraph.md

Proiectul de Lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor, a fost elaborat de Ministerul Justiției în comun cu Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din subordinea Centrului Național Anticorupție.

Documentul a fost elaborat în vederea transpunerii selective la nivel național a prevederilor Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr.648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE), în vederea instituirii cadrului normativ naţional referitor la procedura de constatare a încălcărilor legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului de către entităţile raportoare, reprezentanţii acestora, precum şi modul de aplicare a sancţiunilor.

În susținere, autorii menționează că fluxurile de bani iliciți pot deteriora integritatea, stabilitatea și reputația sectorului financiar și pot amenința securitatea națională și dezvoltarea relațiilor internaționale. Spălarea de bani, finanțarea terorismului și criminalitatea organizată rămân probleme semnificative care ar trebui abordate la nivel legislativ.

În acest context prevenirea țintită și proporționată a utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului este indispensabilă și poate aduce rezultate complementare în combaterea și sancționarea acestor practici ilegale, a mai punctat autorii proiectului de lege.

Despre acest document important a menționat și premierul Ion Chicu în cadrul unei emisiuni televizate, arătându-se convins de suportul parlamentar în promovarea cu succes a reformelor convenite cu Uniunea Europeană, în special a acțiunilor privind executarea angajamentelor față de partenerii europeni.

În cadrul ședinței însă, Prim-ministrul Ion Chicu, nu a supus votului acest proiect, depistându-se careva carențe care necesită modificări. Astfel s-a dispus ca timp de o săptămână acest proiect să fie supus unor noi consultări și apoi readucerea lui în discuții la ședința executivului.

Telegraph.md amintește că sistemul bancar din țara noastră a fost utilizat pentru spălarea banilor de proveniență neclară, iar premisele pentru funcționarea ”Laundromatului”  au fost strecurate în legislația națională de către predecesorii Maiei Sandu, fiind plafonate, la inițiativa și insistența miniștrilor PLDM, taxa de stat și taxa pentru executare, precum și au fost efectuate mai multe modificări la nivelul legislației procesual-penale, civile și bancare.

Citește și: DOC // Pagini din dosarul rusesc „LAUNDROMAT” în care figurează Plahotniuc, Platon și Usatîi

Total
0
Shares
 
Total
0
Share