Horoscop 16 aprilie 2021. Leii tind să îi manipuleze pe cei din jur, iar Fecioarele pot întâlni piedici în domeniul financiar

Berbec

Berbecii trebuie să fie astăzi foarte atenți la modul de manifestare pentru că au tendința de a fi excesiv de autoritari. Soarele, care se află în zodia lor, va face un aspect tensionat cu Pluto, iar contextul se poate răsfrânge asupra lor mai puțin plăcut dacă nu sunt atenți, în sensul că vor avea o atitudine dictatorială pe care o pot manifesta mai ales în relația cu persoanele care se impun în fața lor. Totodată, pot deveni manipulatori în atingerea scopurilor și pot trece prin situații care să-i determine să facă unele schimbări profesionale.

Taur

Taurilor li se pot da niște principii peste cap astăzi sau pot lupta cu o forță nevăzută pentru a-și apăra punctul de vedere, convingerile și credințele. Sunt posibile conflicte cu familia sau cu partenerul de viață. Horoscopul de azi pentru zodia Taur îi sfătuiește să profite din plin de tranzitul lui Venus, planeta iubirii, prin zodia lor, pentru a ajunge la înțelegeri cu cei din jur. Pe de altă parte, ziua de astăzi este profitabilă din punct de vedere financiar și se pot ocupa de situații ce vizează banii și bunurile materiale.

Gemeni

Luna tranzitează și astăzi zodia lor, iar prin aspectele pe care le face, le aduce Gemenilor ocazia de a-și clarifica convingeri de viață, principii, de a-și pune la punct niște viziuni și strategii de evoluție personală. Nativii se exprimă cu multă diplomație și tact, au răbdare în a-i asculta pe ceilalți și sunt foarte stimulați la nivel intelectual ceea ce le poate aduce idei înțelepte astăzi. Posibile tensiuni cu prietenii dacă la mijloc sunt datorii nereturnate.

Rac

Astăzi poate izbucni foarte ușor un conflict cu superiorii, așa că Racii trebuie să aibă grijă la cum își expun doleanțele, la cum formulează cererile și pretențiile. Sunt posibile discuții legate de funcție, iar nativii își vor apăra statutul și imaginea cu multă înverșunare. În alte cazuri, pot apăre dispute în cuplu și pot resimți partenerul ca fiind foarte manipulator.

Leu

Cei născuți în zodia Leu sunt sfătuiți să aibă grijă la impunerea autorității, dar și la tendința de a-i manipula pe cei din jur. Nativii trebuie să dea dovadă de mai mult control de sine, să fie mai dispuși la a face compromisuri și mai toleranți. În cuplu și în relațiile de prietenie sunt mai responsabili și mai atenți la nevoile celorlalți.

Fecioară

Fecioarele s-ar putea să întâmpine piedici și nemulțumiri în contextele financiare, mai ales dacă nu ei decid asupra banilor și bunurilor pe care le au de administrat. Atenție la schimările profesionale care apar la locul de muncă și care vor cere readaptare. Este nevoie de responsabilitate, răbdare și diplomație, mai ales în discuțiile cu superiorii.

Balanță

Balanțele pot avea parte de unele conflicte în familie și în viața de cuplu. Posibil să se simtă sufocate de autoritatea partenerului și să profite de context pentru a restabili niște reguli, pentru a discuta despre viziuni sentimentale și convingeri de viață cu multă seriozitate și maturitate. Nici profesional nu vor suporta prea ușor impunerile celorlalți și riscul de conflicte este mare. Nevoia de libertate și de a face lucrurile altfel este destul de mare astăzi.

Scorpion

Cei născuți în semnul Scorpion vor pune punctul pe i într-un mod destul de acid la locul de muncă. Nativii vor avea tendința de a-și manipula colegii, chiar și inconștient, pentru a obține ceea ce-și doresc. Sunt posibile conflicte profesionale, însă horoscopul zilei îi susține pe nativi să apeleze la resursele interioare pe care le dețin pentru a face față provocărilor care vin. Mai multă atenție la stres, la oboseală.

Săgetător

Săgetătorii simt puternic nevoia unei schimbări în viața sentimentală. Dacă au o relație la început s-ar putea să aibă senzația că cealaltă persoană are așteptări prea mari de la ei, iar dacă sunt singuri vor dori mai multă afecțiune, vor dori să aibă pe cineva alături. Relațiile de lungă durată se bucură, în schimb, de consolidare, de dialoguri constructive. Zi favorabilă pentru contracte profesionale.

Capricorn

Pentru Capricorni ziua de astăzi poate aduce un stres suplimentar legat de casă, tensiuni cu familia, mai ales cu părinții sau cu figurile autoritare din viața lor, sau situații care prin intensitatea lor pot declanșa unele răni ale trecutului. Posibil ca nativii să fi ascuns unele probleme personale și acum acestea să izbucnească la suprafață. Refugiul în muncă poate ajuta pe moment, dar nu pe termen lung. Starea de sănătate este, în schimb, una bună, Capricornii fiind foarte responsabili cu tot ce ține de acest sector.

Vărsător

Vărsătorii dau dovadă astăzi de multă maturitate emoțională, de răbdare în relațiile sentimentale sau cu copiii. Chiar dacă sunt îndrăgostiți, nativii nu mai simt să se arunce, ci analizează la rece, atent și responsabil posibilitățile. Pe de altă parte, pot fi mai agitați la nivel psihic, mental, își pot face prea multe gânduri și griji și nu ar fi bine să ia decizii importante astăzi.

Pești

Cei născuți în zodia Pești sunt mai atenți la nevoile familiei, mai răbdători cu cei dragi și mai înțelepți în abordarea problemelor emoționale. Pe de altă parte, este important să aibă grijă la modul în care-și administrează finanțele pentru că au tendința de a fi prea cheltuitori. Poate ar fi bine ca astăzi să nu dea bani cu împrumut, chiar dacă le cere un prieten.Nu sunt excluse conflictele în această zonă. Unii nativi se pot simți neapreciați de cineva din anturaj.

Sursa: cancan.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share