Igor Dodon s-a întâlnit cu primarii și localnicii din satele Hristici, Bădiceni și Holoșnița din raionul Soroca

Liderul PSRM, Igor Dodon, a vizitat astăzi satele Hristici, Bădiceni și Holoșnița din raionul Soroca, unde a examinat, împreună cu primarii și localnicii, mai multe subiecte de ordin social-economic.

În satul Hristici, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și-au dat votul pentru Igor Dodon aproximativ 60%, în comuna Bădiceni – 54,51% iar în localitatea Holoșnița – peste 72% din locuitori, astfel că liderul PSRM le-a mulțumit celor prezenți pentru votul acordat și le-a dat asigurări că lucrurile bune vor continua.

De asemenea, Igor Dodon a informat localnicii că, la inițiativa fracțiunii PSRM, din bugetul de stat vor fi alocate 200 000 de lei pentru amenajarea parcului și a Complexului Memorial din Hristici, 1,2 milioane de lei pentru reparația unei porțiuni de drum și a acoperișului fostei cârmuiri a colhozului din localitatea Bădiceni și 200 000 lei pentru construcția unui teren de joacă și instalarea iluminatului stradal în satul Holoșnița.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share