Alte știri

În anul 2018, R. Moldova a exportat vin în valoare de 2,8 mlrd lei

Pinterest LinkedIn Tumblr

În anul 2018, Republica Moldova a exportat vinuri în valoare de 2,88 mlrd lei, suma fiind cu 11 la sută mai mare decât în anii precedenți. Cantitatea de vin exportată a crescut cu 7 % și a atins cifra de circa 14 mln decalitri. Datele au fost prezentate astăzi la conferința națională a filierei vitivinicole, informează MOLDPRES.

Cel mai mult vin moldovenesc a fost importat de România, valoarea acestuia fiind de 205 mln lei, fiind urmată de China și Polonia, cu importuri de peste 160 mln lei. Prețul unui litru de vin îmbuteliat a scăzut cu 6 la sută, ajungând la 31,2 lei.

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), Gheorghe Arpentin a declarat la conferință că în anul 2018 au fost recoltate 680 mii tone de struguri de pe o suprafață totală de 128 mii hectare de viță-de-vie. Mai bine de jumătate dintre aceștia au fost utilizați pentru producerea vinului. Astfel, vinul pentru consum obținut a constituit 19 mln decalitri.

În anul 2018, investițiile în sectorul vitivinicol au constituit 350 mln lei. În Registrul vitivinicol al Republicii Moldova sunt înregistrate peste 180 de vinării.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.