În Chișinău au fost inaugurate două rute noi de troleibuz! Care este itinerarul acestora?

Două rute noi de troleibuz funcționează de astăzi în Chișinău. Prima este ruta nr. 32, care va face legătura între comuna Stăuceni și str. 31 August 1989 din capitală. Cea de-a doua, cu nr. 33, va circula de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova până la str. Bariera Sculeni, informează MOLDPRES.

Dorin Ciornâi, director interimar al întreprinderii „Regia Transport Electric Chișinău”, a declarat că pe ruta 32 vor circula cinci troleibuze de tip nou, cu mers autonom. Acestea au fost asamblate la Chișinău și sunt dotate cu sistem de aer condiționat.

Potrivit lui Nistor Grozavu, viceprimar al capitalei, comuna Stăuceni a fost printre localitățile ce erau pregătite să beneficieze de troleibuze încă din anii 1990. Grozavu a adăugat că lansarea noii rute de troleibuz va soluționa mai multe probleme.

Ruta de troleibuz nr. 32 va circula înspre comuna Stăuceni pe următorul traseu: str. 31 August 1989 – str. Al. Puşkin – str. Constantin Tănase – bd. Grigore Vieru – bd. Renaşterii Naţionale – Calea Orheiului, str. Păcii, str. Grătieşti, str. Constructorilor, str. Vasile Alecsandri, str. Dumitru Matcovschi. Returul va include străzile: Dumitru Matcovschi, str. Ion Creangă, str. Constructorilor, str. Grătieşti, str. Păcii, Calea Orheiului, bd. Renaşterii Naţionale, bd. Grigore Vieru, str. Constantin Tănase, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. 31 August 1989.

Tot de astăzi, a devenit funcțională și ruta de troleibuz nr. 33. Aceasta va fi deservită de două unități de transport cu mers autonom.

Ruta de troleibuz nr. 33 va circula pe următorul itinerar: str. Mirceşti, str. Petricani, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Calea Ieşilor. Retur: Calea Ieşilor, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Mihai Viteazul, str. Petricani, şos. Balcani, str. Mirceşti.

În prezent, Întreprinderea Municipală „Regia Transport Electric Chişinău”  deține 360 de troleibuze, dintre care 222 sunt de tip nou.

Total
0
Shares
Total
0
Share