În municipiul Bălți a fost inaugurat bustul marelui actor Mihai Volontir

Pe Aleea Clasicilor din municipiul Bălți, a fost astăzi inaugurat un bust al marelui actor, Mihai Volontir. La evenimentul solemn a fost prezentă și soția sa, Eufrosinia Volontir.

Bustul din bronz a fost realizat de sculptorul Gheorghe Postavanu, iar lucrarea îl reprezintă pe Mihai Volontir la vârsta de 50 de ani. Sculptura, care se ridică la 10 mii de euro a fost realizată cu fondurile oferite de un donator care a dorit să rămână anonim, transmite Publika.md

Mihai Volontir a jucat pe scena Teatrului Național Vasile Alecsandri din Bălţi aproape șase decenii.

Printre rolurile emblematice pe care le-a avut în filme, se numără cel al lui Budulai, din miniserialul Țiganul.

Actorul s-a stins din viaţă acum patru ani la vârsta de 81 de ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share