Incident pe Aeroportul Otopeni. Motivul pentru care o cursă Tarom a fost întoarsă din drum

O cursă Tarom care zbura către Londra s-a întors pe Aeroportul Otopeni, iar compania a oferit explicații cu privire la măsura de siguranță pusă în practică.

Cauza incidentul este, conform Tarom, o „indicație neconformă”. Aeronava a fost întoarsă pe pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, sîmbătă, la scurt timp de la decolare. Compania anunţă că bagajele şi pasagerii vor fi transferaţi către o altă cursă spre Londra, însă va exista o întârziere de două ore, transmite News.ro.

„Vă informăm faptul că în cursul zilei de astăzi, sâmbăta, 5 decembrie 2020, zborul programat Bucureşti OTP – Londra LHR RO391 va avea o întârziere de aproximativ 120 minute. Aeronava Boeing 737-800NG a decolat la ora programată, însă la scurt timp după, a fost identificată o indicaţie neconformă”, arată o postare de sâmbătă pe pagina de Facebook a TAROM.

Sursa citată precizează că „pentru siguranţa pasagerilor, echipajul a luat decizia de a întoarce aeronava la bază, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucurşti, urmând ca pasagerii şi bagajele acestora să fie transferate direct către o altă aeronavă pregatită în vederea zborului spre Londra”.

„Compania TAROM îşi cere scuze pentru disconfortul creat pasagerilor zborului RO391 şi vă asigură în continuare că siguranţa primează pentru noi!”, a mai precizat compania.

Sursa: Pro TV

Total
0
Shares
 
Total
0
Share