Editoriale

Îndemnul din 29 noiembrie 1918 de mobilizare a românilor la Alba Iulia: „Ne cheamă Bălgradul. Să mergem, fraţilor!“

Pinterest LinkedIn Tumblr

Documentul a fost redactat şi dat publicităţii la Sibiu, în 29 noiembrie 1918. Manifestul avea scopul de a mobiliza toti romanii la Marea Adunare Naţională din Cetatea Bălgradului (Alba Iulia).

Prezentăm, mai jos, conţinutul manifestului intitulat sugestiv „Ne cheamă Bălgradul“:

„În zarea primenită de năpraznica furtună a sângelui, fulgeră. Fulgeră fără  zăbavă. E spada însângerată încă a arhanghelului voievod Mihai Viteazul. Ea fulgeră de dincolo de moarte, din împărăţia veşniciei. Şi fulgerarea ei învăluie în lumina dumnezeiască toate olaturile locuite de români. Trezeşte simţiri necunoscute. Deşteaptă nădejdi amorţite de temere. Învie credinţe ferecate de slujile iadului. Îndeamnă la drum, la drumul de veşnică biruinţă, spre Bălgradul lui atât de drag, la înfăptuirea visului mare şi sfânt, căruia dându-i măreaţa înfăţişare, s-a jertfit.

Bălgradul, cetatea visurilor noastre de durere şi de biruitoare mângâiere

Buciumul de chemare zguduie văzduhul. E buciumul craiului vestit al munţilor, al lui Iancu. EI strânge colaboratorii lui Traian, vitejii legionari. Căci are multe nelegiuiri să răzbune: strălucirea plină de farmec de la Bălgrad, risipită şi călcată în ţarină pe câmpia de ruşine a Turzii, sângele lui Horea, Cloşca şi Crişan, rupţi în faţa Bălgradului pe înfiorătoarea roată a morţii de păgânească chinuire. Da, Bălgradul e cetatea visurilor noastre de durere şi de biruitoare mângâiere. În zile când tăcerea ne împreună ea zidurile temniţelor, când eram siliţi să ne înăbuşim simţirea şi oftarea, la tine falnica cetate îşi purta sufletul neamului, toată durerea lui adâncă şi toate visurile de sfielnică nădejde cari mai îndrăzneau sa-l îngâne. Când părinţii noştri erau siliţi «Să strige că durerea lor e raiul, că-s fericiţi, când li se fura graiul cel plin de zâmbet şi de suferinţi», tu sfântă cetate erai stanca de mântuire a credinţei lor. Ca din chinurile uriaşe ale celor sfîşiaţi pe roată ş-a împletit o sfântă melodie ce le întărea auzul: imnul îngeresc pentru înfăptuirea idealului;şi prin trupurile lor sfâşiate, îmbucătăţite, întrezăreau argintata veşnicie a neamului, care creşte pentru a se uni la plinirea vremii, clădind împărăţia visată la gurile albastrei Dunări, de cântăreţul strămoş Ovid.

Noi, drumeţii suferinţelor mari, am ajuns plinirea vremii. Dreptatea lui Dumnezeu e cu noi şi răsplata lui sfântă. Ne cheamă Bălgradul. Duhul drepţilor vlădiei şi al sfinţilor mucenici ne călăuzeşte în drumul spre praznicul mult aşteptat. Suferinţele ne chezăşuieşte îndreptăţirea praznicului. Să ne arătăm vrednici de jertfa cea cu bună mireasmă!  Cu sufletul curăţit de orice patimă să ne apropiem de sfânta cetate, înfăptuind aici nădejdea şi visul de mântuire care i-a întărit în voinţa de a suporta chinurile păgâne.  Să luăm duh sfânt şi să strigăm – răzbunând pe Mihai, Horea, Crişan şi Iancu – ne alipim cu toţii la falnicul regat România liberă”. Ne cheamă Bălgradul. Să mergem fraţilor!“, se arăta în manifestul „Ne cheamă Bălgradul“, dat publicităţii în 29 noiembrie 1918.

Convocarea Adunării de la Alba Iulia

Textul convocării Adunării de la Alba Iulia a fost dat publicităţii încă din 20 noiembrie 1918. În document apar următoarele idei forţă: „Istoria ne cheamă la fapte mari… Ne-am trezit din somnul de moarte şi vrem să trăim alături de celelalte naţiuni ale lumii, liberi şi independenţi, în numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor, principiu consacrat acum prin evoluţiunea istoriei, naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale si acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă”, se arată în co Apelul îşi exprima convingerea că la această istorică adunare vor participa, în afara reprezentanţilor aleşi, „toate păturile sociale ale naţiunii noastre…, unde se va hotărî soarta neamului nostru, pentru vecie, se va prezenta însuşi poporul românesc în număr vrednic de cauza mare şi sfântă”.

Textul convocării stabilea componenţa Adunării Naţionale în următoarea structură: „1228 de delegaţi în total, din care un număr de 600 aleşi de circumscripţiile electorale prin vot universal (câte 5 din fiecare circumscripţie), restul fiind delegaţi de drept care reprezentau confesiuni, instituţii, asociaţii, profesii etc. în majoritatea lor, cei 628 de delegaţi de drept făceau parte din rândurile burgheziei naţionale, ale intelectualităţii, ale micii burghezii; un număr de 58 de delegaţi erau reprezentanţi ai asociaţiilor de meseriaşi, iar 18 delegaţi reprezentau organizaţiile socialiştilor români. Reprezentanţii ţărănimii erau aleşi prin circumscripţiile electorale“, se mai arăta în document.

Publicată în ziua de 21 noiembrie în ziarul «Românul» şi reluată apoi de întreaga presă românească din Transilvania ca şi de cea din România, convocarea a determinat o puternică reverberaţie a conştiinţei naţionale a tuturor românilor.

„Acest document de excepţională valoare istorică, expresie a hotărârii neclintite de îndeplinire a misiunii istorice a naţiunii române, de făurire a statului său unitar, sublinia, totodată, cu pregnanţă faptul că încheierea armistiţiului de către guvernele statelor Antantei cu Ungaria, respectiv unele din prevederile acestuia «aduceau prejudicii naţiunii române», deoarece «guvernul ungar şi-a arogat dreptul de a vorbi în numele întregului teritoriu istoric al Ungariei şi al Transilvaniei, cu toate că guvernul în chestiune nu reprezintă decât naţiunea ungar㻓, subliniază academicianul Constantin Marinescu, în studiul „Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia. Unirea Transilvaniei cu România, încununare a procesului desăvârşirii unităţii naţional-statale“.

În zilele premergătoare Adunării Naţionale de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918,  zeci de mii de ţărani, mii de muncitori şi intelectuali, cu fanfare şi steaguri tricolore în frunte, în trenuri, în căruţe, călare sau pe jos se îndreptau spre Alba-Iulia. Intre cei peste 100 de mii de participanţi, majoritatea ţărani, peste 10.000 erau muncitori şi meseriaşi. Convoaie nesfârşite de căruţe duceau de-a lungul drumurilor mii de oameni spre cetatea în care cu secole în urmă intrase triumfal Mihai Viteazul. Descriind impresionat momentul, un martor ocular nota: „Vin tot vin, ca puhoaiele verii, cuprind oraşul de jos, îl îneacă cu cântece şi chiote, cu fâlfâiri de steaguri tricolore, cu vuiet de păsuri şi urcă toţi spre poarta lui Mihai Viteazul,(n.r. poarta de intrare în Cetate) în faţa căreia este o mare de feţe, de drapele şi de căciuli încetinate“.

Împlinirea celor 97 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România este marcată la Alba Iulia sub marca înregistrată „Festival de România“. Programul cuprinde momente solemne, parada portului popular, paradă militară , spectacol de muzică populară şi concert Voltaj.

Articol scris de NICU NEAG pentru Adevărul

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.