Ion Ceban: Atâta timp cât voi fi primar, nu voi permite construcția unui complex de clădiri în zona Circului

Primarul capitalei, Ion Ceban, a solicitat încetarea raportului de serviciu cu Iurie Povar, care recent a fost angajat în calitate de consilier în domeniul arhitectură și urbanism în cadrul Cabinetul primarului general.

Solicitarea a fost făcută în contextul în care, ieri, membrii Consiliul Național al Monumentelor Istorice au votat pentru construcția unui complex de clădiri în zona Circului, zonă de protecție a monumentelor de arhitectură națională.

Ion Ceban s-a arătat dezamăgit de decizia Consiliului și a declarat că, atâta timp cât va fi primar, nu va permite realizarea proiectului aprobat de Consiliul Național al Monumentelor Istorice.

“Poziția mea a fost clară de la bun început. Sunt pentru dezvoltarea orașului, a noilor zone, dar sunt contra ilegalităților.”, a mai adăugat Ceban.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share