Liderul unei grupări criminale, reținut în Moscova, la solicitarea autorităților de la Chișinău

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a fost emis mandat de arest pe numele liderului unei grupări criminale, hoțul în lege alias „Turoc,” iar miercuri, 22 aprilie 2020, acesta a fost reținut în Moscova, Rusia, transmite Telegraph.md

În privința acestuia urmează să fie inițiate procedurile de extrădare către autoritățile de la Chișinău. Potrivit legii, această faptă este pedepsită cu închisoarea pentru un termen cuprins între 8 și 15 ani.

Potrivit materialelor acestei cauze instrumentate de către procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Direcției combaterea crimei organizate a INI al Inspectoratului General al Poliției, învinuitul este originar din satul Leușeni, Telenești. Hoțul în lege are vârsta de 39 de ani și domiciliază în Moscova de mai mulți ani. Organizația criminală activează din 2013 și este structurată în reuniuni de grupări criminale, care înfăptuiesc infracțiuni de șantaj, furturi, tâlhării și trafic de droguri. Organizația are  și membri din Moldova, iar la această etapă, a fost stabilit și anunțat în căutare și un cetățean al Rusiei.

Trebuie menționat și faptul că hoțul în lege reținut a fost condamnat anterior, în Rusia, pentru păstrare de droguri.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share