Politică externă

Mii de oameni din India au fost vaccinați cu soluție salină de către o rețea infracțională care includea medici, asistenți și un spital

Pinterest LinkedIn Tumblr

Mii de oameni din India au căzut victime unei rețele infracționale care vindea vaccinuri false împotriva coronavirusului, printre persoanele arestate de către autorități numărându-se doctori și angajați ai sistemului medical, informează CNN, citat de Digi24.

Cel puțin 12 campanii false de vaccinare au fost desfășurate în apropierea orașului Mumbai, în statul Maharashtra, potrivit lui Vishal Thakur, oficial al poliției din Mumbai.

„Foloseau soluție salină și o injectau”, a spus Thakur. „Așa făceau în fiecare centru fals de vaccinare pe care îl aveau”.

Se estimează că 2.500 de oameni au fost vaccinați cu soluție salină de către membrii rețelei infracționale, iar cei injectați erau taxați pentru „vaccin”, suma obținută în urma campaniilor false fiind de 28.000 de dolari.

„Am arestat doctori”, a spus Thakur. „Ei se foloseau de un spital care emitea certificatele false de vaccinare, dar care oferea și seringi și fiole”.

Până acum, 14 oameni au fost arestați pentru înșelăciune, tentativă de omor, conspirație criminală și alte acuzații. Ar putea urma noi arestări pe măsură ce ancheta evoluează.

India a fost devastată de un al doilea val de COVID-19, între aprilie și iunie. Milioane de oameni au fost infectați și zeci de mii au murit. Numărul cazurilor a scăzut ușor la finalul lunii mai, reducând presiunea asupra sistemului medical indian și permițând autorităților să grăbească procesul de vaccinare.

În iunie, premierul Narendra Modi a anunțat o campanie centralizată de vaccinare, o mare parte din doze urmâd să fie oferite gratuit statelor de către guvern. La scurt timp, numărul dozelor administrate zilnic a crescut până la 8 milioane. Până acum, peste 62 de milioane de indieni – 4,5% din populație, au fost vaccinați.

Campaniile false de vaccinare s-au derulat în mai și iunie, iar autoritățile au început investigația după ce o parte dintre victime s-au adresat poliției, având suspiciuni privind certificatul de vaccinare primit.

loading...

Comments are closed.