Social

Militarii moldoveni din contingentul KFOR-13 – patru luni de misiune în Kosovo

Pinterest LinkedIn Tumblr

Pacificatorii Armatei Naţionale din cel de-al treisprezecelea contingent detaşat în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo continuă executarea misiunilor, alături de colegii lor din alte state.

Potrivit comandantului contingentului KFOR −13, locotenent-colonel Veaceslav Corcodel, militarii moldoveni asigură securitatea bazei „Camp Vilaggio Italia” din localitatea Pech, protecția Mănăstirii Visoki Decane din regiune, desfăşoară misiuni de patrulare pe jos și pe mașini.

Sursa a menționat că militarii participă la şedinţe de instruire comune cu partenerii stăini pentru ridicarea capacităţii de reacţie a efectivului. În acelaşi timp, echipa de geniu desfășoară misiuni de recunoaştere şi cercetare a zonelor de aterizare a elicopterelor, precum și ședințe de coordonare cu efectivul grupei EOD a Comandamentului Regional — Vest. „Vreau să vă asigur că efectivul din subordine respectă cu strictețe toate măsurile de protecție împotriva COVID-19, stabilite de comandamentul operațiunii. Până la ora actuală, nu am avut cazuri de infectare printre militarii noștri”, a spus locotenent-colonelul Corcodel.

Contingentul KFOR-13 a fost detaşat în operaţiunea de menţinere a păcii din Kosovo la 10 iulie 2020, acesta fiind format din 41 de militari profesionişti.

Citește și: Condițiile de trai și activitate ale militarilor din garnizoana Bălți, în atenția ministrului Apărării

loading...

Comments are closed.