Ministerul Sănătății anunță că nu comentează și nu dă aprecieri luptelor politice care au loc în țară

Prin intermediul unui comunicat de presă, după acuzațiile și propunerea de moțiune ce a parvenit de la grupul parlamentar PRO Moldova, Ministerul Sănătății anunță că nu comentează și nu dă aprecieri luptelor politice care au loc în Republica Moldova.

”Provocările precum epidemia COVID-19, ar trebui să consolideze întreaga societate. Epidemia atacă localitățile țării și oamenii, aceasta afectează economia și pune sub pericol zeci de mii de locuri de muncă.

În așa condiții, problemele țării și societății ar trebui să fie peste angajamentele politice. Avem o provocare comună, atât echipa guvernului, parlamentului, autoritățile publice locale și cetățenii.

Din păcate constatăm că la unii deputați, spiritul de politician este mai puternic decât spiritul de responsabilitate civică, în loc să se înroleze și să facă tot ce pot pentru susținerea sistemului de sănătate și salvarea vieților omenești.

Problemele sistemului de sănătate din Republica Moldova nu sunt de azi sau de ieri. Pandemia a demonstrat că acestea nu au fost o prioritate pe agenda publică.

Echipa laboratorului ANSP are competența necesară și își face munca cu fidelitate și responsabilitate. Acești oameni merită un mare Mulțumesc!

Informațiile false, manipulările și denaturările sunt la fel de periculoase pentru sănătatea publică, ca și noul coronavirus.

Ministerul își arată în continuare deschiderea pentru orice dialog constructiv și civilizat, care poate stopa răspândirea noului coronavirus, dar și a informațiilor false, bazate pe zvonuri și interese politice.

Îndemnăm cetățenii să respecte măsurile de precauție, să se informeze doar din surse sigure și să aibă grijă de sănătatea lor și a celor dragi”, a transmis instituția.

Amintim că Andrian Candu a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că grupul PRO MOLDOVA inițiază procedura de înaintare a unei moțiuni simple pe subiectul de medicină.

Grupul PRO MOLDOVA inițiază procedura de înaintare a unei moțiuni simple pe subiectul de medicină

Total
0
Shares
 
Total
0
Share