În perioada 9-15 aprilie 2018, în orașul italian Florența s-a desfășurat un concurs pan-european la matematică. Republica Moldova a obținut 2 medalii: una de argint și una de bronz. Pe lânga asta au mai obținut și o mențiune de onoare.
Este o performanță remarcabilă luând în vedere faptul că mai rar apărem și noi în asemenea situații, când merită să ne lăudăm concetățenii cu performanțe importante. Sau poate ele sunt, dar noi nu știm? Eu doar întâmplător am văzut comunicatul de presă al Ministerului Educației Culturii și Cercetării, dar mediatizat pe larg nu am văzut.
Și să fim sinceri, pe moldoveni nici nu prea îi interesează acest subiect. Nu e ceva scandalos, nu au murit nici 10 oameni, nu este scris nicăieri numele Maiei Sandu sau al lui Vlad Plahotniuc pentru a putea fi discutat, sunt doar niște fetițe care au reușit să fie în topul Olimpiadei europene la matematică, mare scofală, nimic deosebit.
Ceea ce discutăm, ne generează și comportamentul și modul de viață. Suntem mari experți în economie și politică? Poftim, din situația politică de la noi poți scrie scenarii de filme și manuale de politologie. Dar totodată ne plângem că avem prea puține performanțe în sport, cultură. În timpul celui de-al doilea război mondial, primului ministru al Marii Britanii, Winston Churchill i s-a adus spre revizuire legea bugetului. După ce a răsfoit documentul, a urmat dialogul: “-Unde sunt cheltuielile pentru cultură?; -Care cultură? Suntem în război!; -Dacă nu avem cultură, de ce mai luptăm?”
Straniu, dar prin faptul că nu discutăm despre aceste lucruri, nu cerem ca anume în aceste domenii să aibă loc investiții, ele nu se vor mișca din loc, nu va fi înregistrat nici un progres, nimic. Așa și vor fi uitate și aceste minunate fete care ne duc mândria prin victorii la Olimpiada de matematică, alte talente se vor pierde la fel. Și o mare parte o avem chiar noi, că ne doare mai mult de covorul Silviei Radu și de Edelweissul lui Plahotniuc. Și ce dacă mai dă niște ajutoare pe la grădinițe, școli, spitale, internate etc. doar nu-mi dă în buzunarul meu. Problema constă în faptul că avem niște standarde greșite, punem accent pe ele dar așteptăm rezultate de peste tot.
Când s-a plâns sărmanul Dan Olaru că nu mai are unde se antrena că singurul teren de antrenament pentru tir cu arcul a fost vândut pentru construcție, s-a vorbit lejer o zi dar mai apoi s-a uitat. Că portdrapelul Republicii Moldova la Jocurile Olimpice și unul din puținii sportivi la nivel mondial din țara noastră care contează cât de cât nu așterne covoare și nu ocupă funcții în stat, ce motive avem să îl invidiem. Că la noi invidia și ura e mult mai importantă decât mândria, mărinimia. Nu degeaba proverbul nostru național e legat de moartea căprii vecinului.
Autor: P. Macovei
