Noi investiții în domeniul eficienței energetice și producerii colectoarelor solare

Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială va finanța un proiect de îmbunătăţire a competenţelor instalatorilor de colectoare solare din Republica Moldova. Acest lucru a fost posibil în rezultatul vizitei de lucru a directorului Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin,  la evenimentul “Belt and Road Initiative: Developing Green Economies for Cities”, organizat în Viena, Austria.

Prin urmare, Agenţia pentru Eficienţă Energetică urmează să identifice experţi care vor instrui instalatorii de colectoare solare. Aceştia vor beneficia de un curs teoretic şi practic de întărire a capacităţilor în domeniul montării şi instalării colectoarelor solare, în baza unui program de studii special elaborat în acest sens.

Totodată, conducerea AEE a reuşit să obţină finanţare pentru implementarea unui proiect demonstrativ de utilizare a colectoarelor solare. Autorităţile îşi propun să plaseze aceste instalaţii într-un loc vizibil, astfel încât cetăţenii să poată înţelege cum lucrează şi care este eficienţa lor.

Acţiunile respective se vor desfăşura în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor locale privind producţia colectoarelor solare în Republica Moldova”, care deja se implementează în ţară şi are o valoare totală de 273 620 de euro.

La evenimentul  “Belt and Road Initiative: Developing Green Economies for Cities” au participat 642 de reprezentanţi din 67 de țări, inclusiv autorităţi, instituții de finanțare şi dezvoltare, organizații internaționale, asociații industriale și experți din mediul academic. Scopul evenimentului a fost de a identifica măsuri economice care ar contribui la dezvoltarea energiei curate în mediul urban-industrial.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share