O mare companie aeriană dispare de pe piață. Cine o înlocuiește

Îngropată în datorii, celebra companie aeriană Alitalia dispare de pe piață. Aceasta va fi înlocuită de Italia Trasporto Aereo (ITA), care va începe operaţiunile abia în luna septembrie, ratând sezonul vacanţelor de vară. 

Inițial, Italia Trasporto Aereo (ITA) urma să înceapă zborurile în aprilie, dar directorul său general a declarat, luna trecută, că activitatea va începe în iulie, pentru că discuţiile cu Comisia Europeană referitoare la ajutoarele de stat s-au blocat.

Directorul general Fabio Lazzerini a spus că vrea ca zborurile să înceapă pentru sezonul de vară, în condiţiile în care rivalii low-cost, între care compania irlandeză Ryanair, şi-au extins serviciile, informează News.ro.

Corriere della Sera a scris însă că data a fost amânată până în septembrie din cauza lipsei progreselor în discuţiile dintre Roma şi Bruxelles.

Compania ar putea însă să ajungă la un acord cu Alitalia, care i-ar permite să înceapă să vândă biletele pentru operatorul vechi, în timp ce aşteaptă aprobarea UE pentru preluarea restului de active ale Alitalia.

Ministrul Industriei, Giancarlo Giorgetti, care răspunde în prezent de conducerea Alitalia, urmează să se întâlnească miercuri, la Bruxelles, cu comisarul pentru Concurenţă Margrethe Vestager.

Soarta Alitalia, care are 11.000 de angajaţi în Italia, a fost o problemă începând din 2017, când operatorul aerian a fost plasat sub administrare specială.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share