Parlamentari din Moldova vor participa la monitorizarea referendumului din Kîrgîzstan

Deputații Gaik Vartanean, secretarul Comisiei politică externă și integrare europeană, șeful delegației, și Nichita Țurcan, membrul Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, vor participa la monitorizarea referendumului din Kîrgîzstan privind noul proiect al Constituției.

Referendumul pe marginea proiectului de Lege privind Constituția Republicii Kîrgîze va avea loc duminică, 11 aprilie.

Cei doi parlamentari din Republica Moldova vor face parte din Misiunea de observatori a Adunării Interparlamentare a CSI (AIP CSI).

Parlamentul Republicii Moldova este membru al AIP CSI, alături de organele legislative din alte 9 state – Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan, Ucraina, Uzbekistan.

Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente a fost ratificată de Parlamentul Republicii Moldova pe 17 martie 1998.

Începând cu anul 1994, reprezentanții AIP CSI participă la misiuni de observare a alegerilor în statele membre. De atunci au avut loc peste 120 de misiuni de monitorizare a alegerilor prezidențiale, parlamentare sau a referendumurilor naționale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share