Parlamentul britanic a votat amânarea Brexitului

brexit, marea britanie, uniunea europeana, george soros

Camera Comunelor s-a pronunţat joi seara împotriva organizării unui nou referendum privind Brexitul, cel puţin pentru moment, relatează The Associated Press, citat de News.ro. Pe de altă parte, parlamentarii au votat pentru amânarea ieșirii Regatului Unit din UE. 

Deputaţii britanici au respins cu 334 la 85 de voturi o moţiune privind organizarea unei noi consultări pe tema apartenenţei la Uniunea Europeană (UE), transmite digi24.ro

Susţinătorii unui nou referendum sunt împărţiţi cu privire la oportunitatea organizării în prezent a unui nou referendum.

Însă rezultatul acestui vot nu-i împiedică pe deputaţi să se pronunţe ulturior asupra unei a doua consultări.

Britanicii au hotărât în 2016 – cu 52% la sută din voturile exprimate în refrendumul de atunci – să părăsească UE.

Parlamentul britanic se pronunţă joi seara într-o serie de voturi asupra unei amânări a plecării regatului Unit din UE la 29 martie.

Total
0
Shares
Total
0
Share