Pentagonul s-a răzgândit: 11 militari americani din Irak au fost afectați de atacul cu rachete iraniene din 8 ianuarie

Bombardament, Iran asupra bazelor militare americane din Irak

Unsprezece militari americani au fost trataţi pentru comoţii după atacul cu rachete iraniene din 8 ianuarie asupra a două baze irakiene în care erau staţionate trupe americane, a anunţat joi armata americană, după ce iniţial afirmase că nu s-au înregistrat răniţi, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

„Deşi niciun militar american nu a fost omorât în atacul iranian de pe 8 ianuarie asupra bazei aeriene Al Asad, mai mulţi au fost trataţi pentru simptome de comoţie cerebrală din cauza exploziei şi sunt în continuare evaluaţi”, a declarat căpitanul Bill Urban, purtător de cuvânt al Comandamentului Central american.

Ca măsură de precauţie, unii militari au fost transportaţi la facilităţi americane din Germania sau Kuweit pentru continuarea monitorizării medicale, a adăugat el. „Când vor fi consideraţi apţi pentru a-şi relua atribuţiile, militarii sunt aşteptaţi să revină în Irak”, a mai spus căpitanul Bill Urban.

În jur de 1.500 de americani erau cantonaţi în marea bază aeriană Al-Asad din deşertul Anbar.

Iranul a lansat în noaptea de 7 spre 8 ianuarie mai multe rachete asupra unor baze irakiene în care se aflau soldaţi americani, în replică la atacul aerian american în care a fost ucis generalul iranian Qasem Soleimani, în 3 ianuarie. Iniţial s-a anunţat că s-au înregistrat doar pagube materiale şi că nu au fost răniţi soldaţi americani sau irakieni.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că cel puţin 80 de „terorişti americani” au fost ucişi în atacurile ce au implicat 22 de rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, adăugând că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată.

Armata SUA a spus, în schimb, că a fost avertizată din timp de atacul iranian, iar soldații americani s-au putut pune la adăpost în buncăre.

Citește și: FOTO // Biletul de ADIO al femeii care s-a împușcat în cap într-un apartament din Chișinău

Total
0
Shares
Total
0
Share