Petru Bogatu: Când un orb îl călăuzește pe alt orb…

Petru Bogatu, Când un orb îl călăuzește pe alt orb, sondaj de opinie, crestinii ortodocsi rusia, politica si religie, 

Potrivit unui sondaj de opinie, realizat recent de Centrul pentru studierea opiniei publice WCIOM, numai 50 la sută dintre cetățenii Federației Ruse știu că în ziua de Paști creștinii celebrează Învierea lui Iisus Hristos. Cealaltă jumătate a țării ori habar n-are despre semnificația celei mai importante sărbători creștinești, ori își dă cu presupusul în neștire

Mulți chemați, puțini aleși
Unii ruși consideră că de Paști este consemnat sfârșitul postului. Alții susțin că în această zi sunt pomeniți morții.
 
În Rusia circa 80 la sută din totalul populației se identifică drept ortodocși. În spatele acestor cifre se ascund însă realități dezolante.
 
Mulți sunt chemați, dar puțin sunt aleși, spunea Iisus (Matei 22:1-14). Potrivit ultimilor sondaje, doar 1 % dintre ruși merg la biserică măcar de două ori pe an.
 
Spre comparație, în SUA aproape 70 la sută dintre americani sunt creștini practicanți. Cu alte cuvinte, două treimi dintre ei frecventează biserica săptămânal sau cel puțin o dată pe lună.
 
Dacă un astfel de sondaj s-ar face la noi, situația cred că s-ar prezenta ceva mai bine decât în Rusia. Dar asta nu înseamnă că în cele două state românești totul e lapte și miere.
 
96 la sută dintre români afirmă că cred în Dumnezeu. Cam aceeași stare de lucruri e și în stânga Prutului. În Republica Moldova, 96,8% dintre cetățeni se declară creștini ortodocși.
 
La noi, ca și în toate celelalte teritorii aflate anterior sub stăpânirea regimului ateu, credința creștină este poluată de prejudecăți și superstiții. Mulți oameni au o idee vagă despre învățătura lui Iisus, dar își fac cruce ostentativ în stradă, varsă o parte din vinul din pahar pe mormânt, se spală de Paști cu apă conținând ouă roșii și bănuți ș.a.m.d.
 
Formalism și suficiență
Credința este pervertită de formalism, suficiență și ignoranță. Nu întâmplător, în România, țară cu populație majoritar creștină, a eșuat referendumul pentru familie. În Republica Moldova se comit mai multe jafuri și omucideri pe cap de locuitor decât în majoritatea statelor europene.
 
Ca să nu mai vorbesc de campania absurdă „Vrem spitale, nu catedrale”. Mass-media, venerabili directori de opinie bat obrazul Patriarhului Daniel. I se reproșează că înalță biserici, că a acceptat ajutorul statului la edificarea Catedralei Mântuirii Neamului etc.
A diviza lumea intre doritorii de spitale și doritorii de catedrale, scria deunăzi Petrișor Peiu, reprezintă culmea absoluta a primitivismului, punctul de la care ne pierdem statutul de oameni. Cine împarte omul în două, despărțindu-i trupul de suflet, îi ia ultima fărâma de umanitate și îl face să nu mai fie creația lui Dumnezeu.
 
Toate acestea demonstrează că inamicul nu este doar în afara Creștinismului. Persistă o ură adesea sublimată, neconștientizată a unora dintre creștinii declarați față de confesiunea lor strămoșească, ceea ce subminează credința din interior, făcând-o vulnerabilă în fața amenințărilor externe.
 
Anul acesta intonarea „Hristos a înviat!” a fost întreruptă de bubuitul bombelor detonate în bisericile catolice. Peste 300 de persoane și-au pierdut viața în urma atacurilor teroriste, revendicate de Statul Islamic, împotriva minorităților creștine din Șri Lanca.
Există statistici credibile care atestă că în zilele noastre prigoana creștinilor în lume este mai mare ca oricând în istorie. Situația pare pe cât de tristă, pe atât de primejdioasă. Dar nu-i un motiv de disperare, ci un îndemn la mobilizare exemplară.
 
Libertatea politică, operă creștină
Puțini știu că persecuția necruțătoare a primilor adepți ai lui Hristos, refuzul acestora acum aproape 2000 de ani de a onora statuia împăratului s-a soldat cu primele manifestări în istorie de nesupunere civică în Roma antică. Din rezistență creștină s-a născut ulterior libertatea politică.
 
Astăzi însă s-au uitat originile societății deschise și laice. Or, apariția acesteia se datorează luptei creștinilor din antichitate pentru libertatea conștiinței.
 
Astfel, ei au pregătit triumful drepturilor personale ale individului împotriva unor cutume dominante în stat. Au afirmat libertatea politică, alegând să moară decât să aducă sacrificii chipului cioplit al împăratului divinizat.
 
De unde și concluzia că democrația în formele ei moderne a fost inspirată de creștinism. Nu în zadar, aceasta a apărut, s-a consolidat și s-a extins în Europa creștină.
 
Cultura avansată, toleranța, pluralismul, spiritul justițiar, superioritatea tehnologică, caracteristice civilizației occidentale, se datorează în cea mai mare parte Creștinismului. Pentru a ascunde acest fapt adversarii lui au inventat o serie de mituri anticreștine pe care le-au propagat de-a lungul timpului cu o înverșunare demnă de o cauză mai bună.
 
Mitul Inchiziției
Despre tribunalele inchizitoriale care urmau să combată în evul mediu vrăjitoria, ereziile și propaganda mahomedană s-au scris verzi și uscate. S-a afirmat cum că ele ar fi fost adevărate mașinării ale morți care ar fi supus pedepsei cu moartea milioane de oameni (sic!).
 
Toate acestea nu sunt decât niște scorniri răutăcioase. Iată ce scrie, de exemplu, reputatul profesor Henry Kamen, un istoric de înaltă clasă. În cercetarea sa „Inchiziția spaniolă, o revizuire diacronică”, el arată că în Evul Mediu au fost decenii întregi când absolut nimeni nu a fost executat pentru delicte împotriva credinței.
 
În cele 19 tribunale ale Inchiziției spaniole în anii 1540-1700 mai puțin de trei persoane pe an erau supuse pedepsei capitale de la Sicilia până-n Peru. Numărul total al celor condamnați la moarte în acest segment de timp nu a depășit 1000 -1500, mai puțin decât în tribunalele seculare ale Europei. Mai trebuie spus că Inchiziția doar ancheta, nu executa pe nimeni, sentințele fiind aplicate de autoritățile publice.
 
Au existat, desigur, derapaje comise de oamenii Bisericii care plăteau tribut uzanțelor vremii. Raportând lucrurile la contextul istoric însă, Inchiziția a fost totuși o instanță judecătorească echitabilă care dădea dovadă de mai multă clemență decât tribunalele seculare.
 
Timpurile noi din epoca luminilor s-au dovedit infinit mai sângeroase decât Evul Mediu. Guvernul iacobin, instalat în urma revoluției franceze, a masacrat în 1783 doar în regiunea Vandeea circa 200 000 de persoane. În Rusia Sovietică, în anii 1937-1938 au fost executate aproape 800 de mii de persoane. În 2013, doar în China comunistă fuseseră condamnate la moarte 2300 de persoane, însă Amnesty International suspectează că numărul celor uciși de regim este de fapt mult mai mare.
 
Mitul obscurantismului
De secole se vehiculează ideea potrivit căreia Creștinismul s-ar fi opus științei și cunoașterii. Se susține cum că Evul Mediu, dominat de biserică și teologie, ar fi fost sediul obscurantismului. Că legea nu ar fi contat deloc în acele vremuri sumbre, iar oamenii ar fi fost torturați ori arși pe rug pentru te miri ce.
 
Istoricii spun însă că de fapt cruzimile atribuite Evului Mediu (500-1500 d.Hr.) sunt pure ficțiuni. Au existat atrocități, dar ele, după cum am arătat mai sus, au fost comise ulterior, mult mai aproape de zilele noastre.
 
Până în secolele XIV-XV în Europa oamenii nu erau aruncați în închisoare pentru infracțiuni minore. Cea mai aspră pedeapsă era eliminarea delincvenților în afara zidurilor cetății.
 
Tortura lipsea cu desăvârșire în Evul Mediu. Aceasta a fost introdusă abia în secolul al XVI-lea de Elisabeta I a Angliei în pofida protestelor Bisericii. Restul este literatură și zeamă de varză.
 
La începutul mileniului al doilea, Creștinismul a pus bazele societății cunoașterii care atinge apogeul său în zilele noastre. Primele universități moderne au fost deschise sau girate de Biserica Catolică: Bologna (1088), Oxford (1096), Paris (1170 ) ș.a. Înaintea lor însă a fost Universitatea din Constantinopol, fondată în 425 d.Hr. Avea facultăți de filosofie, geometrie, astronomie, medicină, iar toți profesorii erau monahi.
 
Universitățile au favorizat cercetarea științifică, ascensiunea economică și cea tehnologică, asigurând astfel întâietatea Europei în competiția cu lumea islamică care amenința cu colonizarea bătrânului continent. Progresul pe multiple planuri al civilizației occidentale moderne are rădăcini creștine.
 
Mitul Universului geocentric
Se insinuează că Biserica, împotrivindu-se științei, ar fi susținut reprezentarea geocentrică a Universului în dauna sistemului heliocentric. Se afirmă cum că numeroși savanți ar fi avut de suferit de pe urma acestei poziții eronate. Total fals.
 
În realitate, nu Creștinismul, ci știința susținea cum că Soarele se rotește în jurul Pământului. Sistemul geocentric al Universului a fost fondat de savantul grec Ptolemeu în secolul II după Hr.
 
Potrivit viziunii sale, expuse în cartea „Tratat de Matematică”, Pământul stă fix în centrul Universului, iar toate celelalte corpuri cerești (Luna, Soarele, planetele și stelele) se mișcă pe traiectorii circulare în jurul acestui corp central.
 
Timp de un mileniu și jumătate învățătura lui Ptolemeu, asemenea teoriei darwiniste la ora actuală, era o paradigmă științifică intangibilă care adesea a făcut victime printre adversarii săi. Când savantul și prelatul catolic Nicolaus Copernic a dezvoltat teoria heliocentrică, el a aruncat mănușa nu Creștinismului, ci poziției adoptate de majoritatea covârșitoare a astronomilor din acele timpuri.
 
Nu e de mirare că și mulți ierarhi ai Bisericii Catolice din Evul Mediu s-au raliat autorității științifice oficiale. Dacă ar fi fost mai atenți însă, ar fi remarcat că Biblia spune ca cerul stăpânește peste Pământ, nu invers, sugerând astfel că Pământul nu se află în centrul Universului.
 
Mitul Pământului plat
Creștinismul este adesea acuzat de inamicii săi că ar fi sprijinit conceptul Pământului plat. Minciună sfruntată. Biserica și știința nu au nimic în comun cu acest basm vulgar.
 
Din contră. În Vechiul Testament este revelat fără ambiguități că Pământul este sferic (Iov, Isaia). La fel și oamenii de știință din Evul Mediu au susținut viziunea Pământului rotund. Nu a existat niciodată vreun conflict între știință și credință pe această temă.
 
Mitul că oamenii din Evul Mediu credeau că Pământul ar fi plat pare să fi apărut în secolul al XVII-lea în urma unor campanii purtate de atei și agnostici împotriva Bisericii Catolice pentru a o discredita. Ulterior aceste povești anticreștine au încăput și în unele manuale.
 
Oamenii sunt liberi să-și aleagă calea și să caute adevărul cum îi taie capul. Dar dacă cei mai mulți dintre ei decid să călătorească fără busolă, riscurile cresc. Când un orb îl călăuzește pe alt orb, amândoi vor cădea în groapă (Matei, 15;14).
Total
0
Shares
Total
0
Share