Precizările ANI referitoare la comunicatul publicat de PG despre verificarea unui deputat

Autoritatea Națională de Integritate vine cu următoarele concretizări la comunicatul publicat de Procuratura Generală despre ”refuzul inițierii de către ANI a controlului în privința unui deputat”.

ANI a informat Procuratura Generală despre refuzul inițierii controlului în privința unui deputat

În sesizarea depusă de deputata Veronica Roșca s-a solicitat de la ANI inițierea procedurii de control al averii și intereselor personale ale deputatului Corneliu Furculiță pentru anii 2016-2020. În aceeași sesizare, care a fost expediată simultan și în atenția Procuraturii Generale, deputata a cerut să fie demarată urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 352 1 al Codului Penal al RM, de către deputatul Furculiță.

Astfel, ANI s-a expus strict pe domeniul său de competență, și anume în partea ce vizează controlul averii și al intereselor personale. Respectiv, din informațiile acumulate în cadrul unei verificări prealabile, inspectorul de integritate  a stabilit că în privința deputatului Furculiță nu au fost identificate bunuri obținute/deținute care urmau să fie declarate și nu ar fi fost declarate în declarațiile de avere și interese personale din perioada vizată.

Pretinsa construcție la care se face referință se află pe un teren pe care familia Furculiță l-au donat fiicei, iar beneficiarul acestei construcții, conform actelor eliberate de APL, confirmă faptul că fiica soților Furculiță este proprietară.

Prin urmare, inspectorul de integritate constată inexistența unei bănuieli sau presupuneri că deputatul Corneliu Furculiță a încălcat regimul juridic de declarare a averii și a intereselor personale, deoarece acesta nu avea obligativitatea de a declara construcția ce nu îi aparține. La fel, pe numele acestuia nu s-a constatat nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale.

În partea ce vizează acțiunile sau inacțiunile de ordin penal ale deputatului Corneliu Furculiță, Procuratura Generală, organul competent în aspectele penale, concomitent sesizată, urma să se expună prin prisma competențelor legale de care dispune.

Suplimentar, ANI își expune neclaritatea vizavi de următorul aliniat din comunicatul Procuraturii – Prin urmare, în lipsa încălcărilor constatate de ANI, care este unica instituție responsabilă de realizarea controlului averii și al intereselor personale și respectare a regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor, Procuratura Generală nu are temeiuri de a iniția vreo investigație în acest sens.

Astfel, ANI reiterează că includerea intenționată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenționată a unor date în declarația de avere și interese personale, constituie infracțiune prevăzută la art. 352 indice 1 alin. (2) din Codul Penal al RM și care potrivit Codului de Procedură Penală este examinată de către organul de urmărire penală.

Anterior ANI s-a expus asupra șirului de sesizări depuse de deputați, detalii vizualizați accesând aici

Total
0
Shares
 
Total
0
Share