PSRM insistă pe legea lustrației pentru a demite directorul ANRE

Deputații socialiști și-au amintit de legea lustrației și insistă că aceasta poate servi drept instrument pentru demiterea conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în contextul în care în ultima perioadă carburanții s-au majorat în lanț, informează TV8.md

Inițiem procedura de demitere a directorului ANRE, pentru o activitate ineficientă. Asistăm la majorări în lanț la carburanți, asistăm la anumite argumente sofisticate. Dacă nu aveți pârghii, pentru ce mai există o asemenea instituție? Vom merge pe linia legii lustrației care prevede că mai multe numiri în perioada 2016 – 2019 au avut loc pe criteriu politic și cei numiți nu fac față”, a spus deputatul socialist Vlad Batrîncea, în cadrul unei conferințe de presă la Parlament.

În ultima perioada se atestă nemulțumiri față de conducătorii ANRE și Consiliului Concurenței care vedem că practic se ocupă cu nimic”, a adăugat socialistul Vasile Bolea, care a adăugat că proiectul privind legea lustrației va fi mâine discutat la ședința Comisiei juridice numiri și imunități a Parlamentului.

În decembrie 2020 deputații socialiști au înregistrat proiectul de lege 486 privind lustrația în instituțiile publice.

Acesta prevede că persoanele care au fost numite în funcțiile-cheie în organele și agențiile de reglementare în perioada 2016 – 2019 prin derogare de la lege să fie demise ca urmare a declarației privind caracterul captiv al statului.

Deputații spun că trebuie demiși din funcție șefii de la:

– Consiliul Audiovizualului;
– Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal;
– Comisia Națională a Pieței Financiare;
– Autoritatea Națională de Integritate;
– Banca Națională a Moldovei;
– Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică;
– Serviciul de Prevenire și Spălare a Banilor;
– Consiliul Concurenței etc.

Citește și: VIDEO // Maia Sandu a recunoscut că Președinția planifică să cheltuiască 650 mii lei pentru restaurante și banchete

Total
0
Shares
Total
0
Share