Răspunsul lui Filip pentru Vasnețov: “Republica Moldova nu trebuie să fie un câmp de confruntare geopolitică”

Președintele PDM, Pavel Filip, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. În cadrul discuției, au fost trecute în revistă principalele evoluții în relațiile moldo-ruse, inclusiv cooperarea interparlamentară, transmite Telegraph.md, cu referire la Realitatea.md

Au făcut un schimb de opinii despre interacțiunea în combaterea pandemiei COVID-19, fiind exprimată recunoștință părții ruse pentru asistența acordată. Cel puțin asta scrie în comunicatul democraților emis presei.

Pavel Filip a menționat că Partidul Democrat manifestă continuitate în abordările sale privind chestiunile prioritare de pe agenda bilaterală. „Am pledat permanent pentru o relație onestă, pragmatică și bazată pe respect reciproc, indiferent de complexitatea subiectelor problematice”, a spus președintele PDM.

O atenție deosebită a fost acordată evoluțiilor în dosarul transnistrean. „Pentru noi este important ca toți partenerii internaționali din formatul 5+2 implicați în acest proces să acționeze împreună și coordonat, în baza unei agende comune”, a subliniat liderul democrat.

Pavel Filip a evidențiat două principii care trebuie să se regăsească în abordările de la Chișinău și Moscova: “În primul rând, Republica Moldova nu trebuie să fie un câmp de confruntare geopolitică. În al doilea rând, opțiunea suverană a țării noastre în favoarea vectorului european de dezvoltare și modernizare trebuie să fie respectată de către toți actorii internaționali”.

Este de menționat că liderul PDM a discutat despre dosarul transnistrean și la întrevederea cu ambasadorul ucrainean Marko Șevcenko, dar și despre consolidarea controlului la frontieră, inclusiv prin extinderea punctelor de control comun, cooperarea în domeniul ecologic și al transportului auto.

“Am contribuit personal, în calitate de prim-ministru, la fortificarea acestei relații prietenești și de bună vecinătate, inclusiv prin agrearea și semnarea foilor de parcurs pentru soluționarea chestiunilor prioritare de pe agenda dialogului moldo-ucrainean, în 2017 și 2018. Urmăresc cu atenție evoluțiile în acest dosar bilateral important”, a conchis președintele PDM.

Citește și: Un deputat socialist le-a amintit deputaților de la PRO Moldova, cum pe timpul lui Plahotniuc poliția dădea cu bâta în protestatari

Total
0
Shares
 
Total
0
Share