Republica Moldova și Ucraina sunt candidate la aderarea la UE

Consiliul European a acordat statutul de candidat Moldovei și Ucrainei pentru aderarea la UE. Cei 27 de lideri de stat și de guvern ai Uniunii Europene au decis că parcursul celor două state este în Uniunea Europeană.

“Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor.

Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort – și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a transmis Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

“Uniunea Europeană s-a înființat ca proiect de pace. După al Doilea Război Mondial națiunile libere din Europa au decis să nu mai lupte una împotriva alteia, ci să coopereze. Țările din vestul Europei și-au deschis economiile, frontierele, sistemele financiare și au hotărât să continue dezvoltarea pașnic, prin colaborare. În pofida unui trecut plin de conflicte, Uniunea Europeană a avut capacitatea să asigure pacea și prosperitatea pentru țările membre.

Una câte una, țările europene care s-au eliberat din regimuri autoritare – Spania, Portugalia, Grecia, Polonia, Țările Baltice, România și alte țări din estul Europei au abordat același parcurs de succes: de la dictatură și abuzuri la democrație, de la sărăcie la prosperitate, de la închidere și violență la colaborare deschisă, libertate și pace.

E un drum pe care și-l doresc majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Din motive cunoscute, țara noastră a ratat mai multe ocazii de a se rupe de trecut, iar cetățenii noștri au privit în toți acești ani cum decalajul dintre noi și Estonia, Polonia sau România, a crescut, an de an, cu toate că în 1990 am pornit de la aceeași linie de start.

Anunțul făcut de Uniunea Europeană azi, că Republica Moldova e acceptată în calitate de țară candidată UE, este o veste fantastică pentru toți cetățenii noștri iubitori de democrație și libertate. E fructificarea eforturilor depuse de toți cei care au susținut schimbarea, lupta cu corupția și au apărat, uneori cu sacrificii mari, valorile comune ale spațiului european. Meritul e în primul rând al cetățenilor noștri, care într-un moment crucial al istoriei au găsit curaj, hotărâre și discernământ pentru a se scutura de oligarhie și pentru a vota masiv pentru forțe politice care și-au asumat ferm și onest proiectul european pentru Moldova.

Moldova a valorificat oportunitatea istorică oferită de Uniunea Europeană. E o șansă pe care nu o puteam rata cu o putere politică angajată sincer pe calea reformelor, cu dorința de a aduce standardele economice și sociale europene în Moldova. Eu știu că oferirea acestui statut nu a fost o decizie simplă. Am muncit pentru ea, până în ultimul moment. Am dus o bătălie diplomatică majoră pentru a convinge decidenții politici europeni să ne susțină. Și am reușit!

Avem o mână de oameni potriviți la locul potrivit, care au dat candidaturii noastre consistență și credibilitate. În primul rând e vorba de președinta Maia Sandu care se bucură de susținerea fără precedent a liderilor europeni. Miniștrii au mers hotărât pe calea reformelor în justiție, combaterii corupției, consolidării instituțiilor democratice și bunei guvernări și au gestionat profesionist crizele cu care se confruntă țară. Ministrul de externe și integrare europeană, Nicu Popescu, a făcut diplomație activă în capitalele europene și munca lui e răsplătită azi. E ajutat de o echipă minunată de ambasadori și specialiști tehnici la Minister. Oameni din ministere și Cancelaria de Stat au lucrat non-stop la chestionarul UE, mulți din ei din diasporă sau din afaceri, care au acceptat să vină să lucreze la stat doar după schimbarea puterii, oameni pe care se va baza și procesul complex și lung care urmează pentru a realiza aderarea.

Eu știu că perioada prin care trecem, cu război în regiune, cu incertitudine și condiții economice dificile oferă foarte rar motive pentru celebrare. Știu că azi multor familii din Moldova le este greu și că grijile cotidiene umbresc orice planuri de lungă durată. Dar vreau să vă asigur că susținerea pe care am primit-o azi de la 27 de țări membre ale Uniunii Europene e un motiv uriaș de bucurie pentru toți. Și nu e vorba doar în noi fonduri și noi proiecte care urmează să vină să ne facă viața mai bună, ci de oportunitățile care se deschid în fața societății, economiei și cetățenilor noștri. E vorba de un drum nou pe care pășim, un drum al transformărilor durabile, un drum pe care au mers multe țări înaintea noastră, țări pe care azi le vizităm și le admirăm.

Felul în care alegem să trăim la noi acasă depinde numai de noi, de ceea ce facem, de comportamentul nostru, de modul cum lucrăm, de modul în care luăm decizii. Trebuie să conștientizăm că viitorul nostru este în mâinile noastre, dar de azi înainte vom primi mult mai mult sprijin și îndrumare în efortul nostru de a ne organiza mai eficient, de a înlătura corupția, de a dezvolta economia, de a asigura respectarea drepturilor și siguranța fiecărui cetățean. De aceea, pe toți ne așteaptă o perioadă lungă de eforturi susținute și depinde numai de noi cât de repede vom reuși să ne schimbăm. Și mă bazez pe toți cetățenii să susțină aceste eforturi și să contribuie fiecare după putere la acest proiect major de țară.

Orice om are un vis și luptă din toată ființa lui pentru a-l transforma în realitate. Pentru un popor, definirea unui vis care să ne unească pe toți este un lucru mai complicat, dar odată strânși cu toții în jurul unui proiect de construcție a Moldovei europene, nimic nu ne poate sta în cale!

Felicitări Moldova și succes!

Un mare mulțumesc Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda,Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.

Suntem pe calea cea dreaptă”, este mesajul premierului Natalia Gavrilița.

“Consiliul European a votat acordarea Republicii Moldova statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Statut de țară candidat a primit și Ucraina, care în această perioadă este la straja întregii lumi libere, fapt pentru care poporul nostru îi este etern recunoscător.

Mulțumim țărilor europene pentru încrederea acordată Moldovei. Noi știm ce avem de făcut, pentru că reformele începute le facem în primul rând pentru cetățeni și pentru dorința noastră de a trăi cu demnitate. Ne așteaptă un drum lung, dar să știți că ne-am pornit și suntem mai determinați ca niciodată să ajungem acasă, în Uniunea Europeană.

Vă mulțumim, Europa!”, a transmis și Igor Grosu, președintele Parlamentului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share