Schimb de focuri la Berlin. Mai multe persoane au avut de suferit

Cel puţin patru persoane au fost rănite cu focuri de armă, sâmbătă dimineaţa, în cartierul Kreuzberg din Berlin, a anunţat poliţia germană, citată de Agerpres.

Agenţi de poliţie au cercetat zona, localizată în apropierea cartierului general al Partidului Social-Democrat german (SPD), pe teren şi cu un elicopter.

Trei dintre răniţi au fost găsiţi pe o alee, în timp ce un al patrulea a fost scos dintr-un canal din zonă.

Poliţia nu deţine informaţii cu privire la cine s-ar afla în spatele violenţelor şi cine ar fi putut deschide focul.

În schimb, Reuters citează o purtătoare de cuvânt a poliţiei care a declarat că patru persoane au fost transportate la spital după o altercaţie în care au fost implicaţi mai mulţi oameni în cartierul Kreuzberg. Ea a adăugat că nu există indicii că incidentul ar fi motivat politic.

Total
0
Shares
Total
0
Share