Șeful statului a avut o vizită de lucru în raionul Dondușeni

Președintele Igor Dodon a întreprins astăzi o vizită în raionul Dondușeni, unde a avut mai multe întrevederi, transmite Telegraph.md

În satul Pocrovca, Igor Dodon a participat la festivitatea de deschidere a Centrului medicilor de familie. Clădirea a fost construită timp de o jumătate de an, din mijloace bugetare de aproximativ 150 mii de lei. Aici activează patru medici, exitând și o farmacie.

În continuare, în satul Sudarca, președintele a  depus flori la monumentul ostașilor căzuți pe câmpul de luptă și a felicitat doi veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Vasilii Tihonov și Timofei Cotorcea, cărora le-a înmînat distincția supremă a țării, Ordinul Republicii.

La Dondușeni președintele a avut și o întrevedere cu Valentin Cebotari, președintele raionului, cu care a discutat problemele actuale ce țin de dezvoltarea regiunii, inclusiv cele social-economice, situația din agricultură, reabilitarea drumurilor, aprovizionarea cu apă.

Ulterior, șeful statului a vizitat spitalul din localitate unde s-a documentat cu privire la situația legată de răspândirea Coronavirusului de tip nou, adresând mulțumiri celor peste 200 de angajați ai spitalului pentru eforturile depuse în protecția sănătății cetățenilor și oferind unor lucrători ai spitalului raional din Dondușeni Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova.

Citește și: Cum s-a desfășurat vizita lui Igor Dodon la Ocnița

Total
0
Shares
Total
0
Share