Şoferii din Moldova care vor avea amenzi neachitate nu vor putea efectua revizia tehnică la maşină

Șoferii din Moldova vor trebui să prezinte un nou document la efectuarea reviziei tehnice. Este vorba despre cazierul contravențional al mașinii – act care confirmă sau infirmă existența „pe cont” a unor amenzi neachitate.

Acest lucru se va întâmpla doar dacă vor fi aprobate prevederile unui nou proiect de lege pentru modificarea Legii privind siguranța traficului rutier și Codul transporturilor rutiere, relatează UNIMEDIA.

Astfel, inspectorii de la centrul de testare tehnică vor putea să admită efectuarea inspecţiei tehnice periodice doar dacă nu sunt pornite procese contravenționale pe încălcări din domeniul circulației rutiere.

Total
0
Shares
Total
0
Share