Cântărețul italian Toto Cutugno a murit, la 80 de ani, la spitalul San Raffaele din Milano unde era internat, informează hotnews.ro
Managerul său, Danilo Mancuso, a declarat pentru ANSA că „starea cântărețului s-a agravat în ultimele luni”.
În urmă cu 10 ani, Toto Cutugno fusese diagnosticat cu cancer de prostată, afecțiune pe care, susținea el, a învins-o. Boala a recidivat însă, în luna aprilie 2022, artistul italian a suferit complicaţii şi a fost internat de urgenţă în stare critică într-un spital privat având cancer metastatic de prostată.
Toto Cutugno (prenume său real fiind Salvatore) – compozitor, instrumentist, cântăreţ – s-a născut la 7 iulie 1943, la Fosdinovo, Toscana, Italia. La câteva luni de la naşterea sa, familia s-a mutat în La Spezia.