Ucraina: Cetățenii evacuați din China din cauza epidemiei de Coronavirus, atacați de protestatari

Zeci de protestatari dintr-un oraș din Ucraina au atacat autobuzele cu care erau transportați cetățenii evacuați din China din cauza epidemiei de coronavirus. Evacuații erau duși la spitalul din Novi Sanjari, din centrul regiunii Poltava, pentru a fi ținuți în carantină timp de 14 zile, relatează BBC News.

Mulți dintre localnici se tem că virusul s-ar putea răspândi în orașul care are o populație de circa 10.000 de oameni.

Președintele țării, Volodimir Zelenski, le-a cerut oamenilor să dea dovadă de solidaritate și să nu uite că „toți suntem ființe umane”. Le-a spus protestatarilor că majoritatea celor aduși în țară sunt persoane tinere, care au copii, ca mulți dintre ei.

45 de ucraineni și 27 de cetățeni străini au fost aduși joi cu avionul din China, chiar din Wuhan, metropola chineză considerată epicentrul epidemiei mortale. Avionul a aterizat la Harkov, în estul Ucrainei, iar de la aeroport oamenii au fost luați cu șase autobuze pentru a fi duși la spitalul din Novi Sanjari. Aici au fost întâmpinați însă de protestatari care făcuseră baricade cărora le-au dat foc și care aruncau cu pietre, în ciuda faptului că ministrul sănătății anunțase că niciunul dintre pasageri nu este bolnav. Trei ucraineni și un cetățean din Kazahstan care făcuseră febră au fost lăsați în China.

Premierul Oleksii Honciaruk, ministrul sănătății Zoriana Skalețka și ministrul de interne Arsen Avakov au venit de urgență la Novi Sanjari, în încercarea de a calma spiritele.

Într-o înregistrare video difuzată de presa locală, Avakov le spune protestatarilor: „Nu vorbim de persoane infectate, vorbim de persoane sănătoase”.  O persoană din public îi dă replica: „Până acum”.

Peste 76.000 de cazuri de infectare cu noul virus din China au fost înregistrate până acum. 2.247 dintre persoanele care s-au îmbolnăvit au murit. Marea majoritate a cazurilor și a deceselor sunt însă în China.

Sursa: digi24.ro

Citește și: ACCIDENT FEROVIAR // Un tren cu 160 de persoane la bord a deraiat. Sunt victime

Total
0
Shares
 
Total
0
Share