Președintele Ucrainei a afirmat într-un discurs că în 1918 România ar fi ocupat Bucovina de nord, care ar fi fost parte din Ucraina la acel moment (de aici). Problema este că pe atunci Ucraina nu prea exista ca stat, iar Bucovina nu a făcut niciodată parte din Ucraina (la fel ca și Basarabia) astfel că ar fi fost destul de greu pentru România să ia teritorii de la o țară ce nu exista și care oricum nu avea nici un fel de justificare istorică sau juridică asupra acelor teritorii.
Discursul lui Volodimir Zelenski este în afara logicii și cronologiei istorice. Omul a vrut să marcheze data de 22 ianuarie 1919 când Republica Ucrainei de Vest (fostele teritorii habsburgice) s-a unit cu Republica Populară Ucraineană (fostele teritorii țariste). Din punctul de vedere al politicii actuale discursul lui Zelenski are sens: vrea să dea un semnal pentru reunificarea Ucrainei cu teritoriile aflate sub controlul separatiștilor ruși de la Donețk și Lugansk. În același timp atrage atenția asupra pericolelor care pândesc Ucraina de prin toate părțile. Dar să revenim la istorie.
Din 1917 până în 1921 teritoriul Ucrainei de azi s-a aflat într-o permanentă stare de război civil, cu o scurtă întrerupere în timpul ocupației Puterilor Centrale (februarie-noiembrie 1918). Prima formă statală ucraineană a fost proclamată la Kiev pe 10 iunie 1917: Republica Populară Ucraineană, ca subiect federativ în cadrul Rusiei. Kievul a emis atunci pretenții asupra Basarabiei, ceea ce a grăbit formarea de structuri politice la Chișinău. După lovitura de stat bolșevică de la Sankt Petersburg, Kievul a vrut să se desprindă de Rusia și bolșevicii au proclamat pe 25 decembrie 1917 la Harkov Republica Sovietică Ucraineană. Și a început războiul civil, pe lângă trupele regulate ale Kievului și bolșevicilor au intrat în luptă și tot felul de hatmani care își schimbau destul de des fidelitatea. În februarie 1918 Germania și Austro-Ungaria au ocupat cam tot ce înseamnă Ucraina și i-au făcut pe bolșevici să accepte Pacea de la Brest-Litovsk. În noiembrie 1918, după ce Puterile Centrale au pierdut războiul pe frontul de vest, bolșevicii au intrat în forță în Ucraina, unde nu era clar cine deține controlul: trupele germane care încă se găseau acolo, sau structurile locale ucrainene.
Pe 1 noiembrie 1918 ucrainenii din provinciile habsburgice au proclamat Republica Ucrainei de Vest care la 22 ianuarie 1919 s-a unit cu ce mai rămăsese din Republica Populară Ucraineană. Unirea a fost mai mult formală, pe 2 februarie 1919 Kievul a fost ocupat de trupele sovietice și restul Ucrainei a intrat sub control sovietic.
Ca și în cazul Basarabiei în 1917, românii din Bucovina au refuzat să accepte încorporarea provinciei în Republica Ucrainei de Vest și au cerut sprijinul României, trupele române au intrat în Bucovina la 11 noiembrie. Pe 28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei de la Cernăuți a votat unirea provinciei cu România. Ideea este că intrarea trupelor române în Bucovina și unirea cu România – noiembrie 1918 – s-au petrecut înainte de 22 ianuarie 1919 când s-a produs ceea ce președintele Zelenski consideră actul fondator al Ucrainei de azi. Oricum, nici una din structurile statele active în Ucraina în anii 1917-1921 nu a beneficiat de recunoaștere internațională.
Sursa: historice.ro
