Ultima decizie a familiei victimei maniacului de la Caracal! Rudele Alexandrei fac un apel important către toată lumea

Familia Alexandrei Măceșanu a luat o decizie incredibilă. Părinții fetei pe care Gheorghe Dincă, presupusul criminal din Caracal, a spus că a ucis-o, au făcut un apel emoționant către toți românii.

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a afirmat că a discutat cu familia fetei şi au hotărât că aceasta trăieşte până vor avea o dovadă concretă a decesului ei.

„După discuţia de ieri cu părinţii am hotărât împreună că Alexandra este vie până când trupul ei viu sau nu va apare şi atâta timp cât în sufletul nostru vom simţi că este vie. Aşa că vă rugăm dacă veţi face rugăciuni pentru ea să o faceţi la vii nu la morţi!”, a anunțat unchiul Alexandrei Măceșanu.

Cumpănaşu a mai spus DIICOT şi Brigada de combatere a crimei organziate din IGPR ar trebui desfiinţate, deoarece nu au început războiul cu clanurile mafiote din ţară după cazul de la Caracal.

„Oameni minunaţi şi buni, după 12 zile de când Alexandra a dispărut şi în ciuda tuturor dovezilor de încrengături între clanurile mafiote şi poliţie, parchet, politicieni nu a fost arestat un clan din Caracal sau altă parte. Fraţilor unul!. Prin urmare propun fie desfiinţarea DIICOT şi Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate din IGPR fie arestarea în toate judeţele ţării a unui clan în fiecare zi. Lupta şi curajul Alexandrei pt supravieţuire care ne va bântui multe zile, viaţa ne va aduce în fiecare zi aminte de aceste clanuri, reţele, grupări care răpesc şi omoară copii dar nu sunt deranjaţi de nimeni. Nu voi lăsa sacrificiul acestui înger să fie în van. 

Cer MAI şi DIICOT să-şi reabiliteze imaginea nu prin vorbe ci prin fapte şi să înceapă UN RĂZBOI total împotriva crimei organizate. În fiecare zi să vedem că dispare din fiecare comunitate câte un grup infracţional. Este singură lor şansă de reabilitare şi redobândire a încrederii noastre. Altfel, simple rotaţii de cadre şi vorbe goale alături de comisii care să îngroape adevărul ii vor distruge din temelii că instituţii”, a mai scris unchiul Alexandrei Măceșanu, pe pagina lui de Facebook.

„În al doilea rând, PARLAMENTARII de Olt nu ştiu nimic de vreun clan!…. Am un sfat pt ei să se abţină pt că aşa cum a dovedit jurnalista Sorina Matei vor apărea documente şi nu bârfe nu că îi cunosc ci că le-au încredinţat bunuri ale instituţiilor locale. Veţi afla multe în perioada următoare. În al treilea rând nu mă las până când toată reţeaua care a răpit-o şi maltratat-o pe Alexandra nu va fi prinsă! Teoria psihopatului singuratic nu o voi crede niciodată.”, a continuat el.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share