Un Acord moldo-francez de garanții sociale și pentru recunoașterea diplomelor de studii și permiselor de conducere

marian lupu, un Acord moldo-francez de garanții sociale și pentru recunoașterea diplomelor de studii și permiselor de conducere

Un Acord moldo-francez de garanții sociale și pentru recunoașterea diplomelor de studii și permiselor de conducere, necesită continuarea discuțiilor dintre autoritățile din țările noastre. Despre aceasta a anuțat ieri deputatul în Parlamentul RM, Marian Lupu, aflat într-o vizită de lucru în Franța.

“În întâlnirea cu reprezentanții Partidului Socialist din Franța, cu Patrick Kanner, președintele Grupului Socialist din Senat, cu Maryvonne Blondin, senatoare, raportor pentru Republica Moldova la APCE, Rachid Temal, senator și Maurice Braud, Secretar Național pe cooperare al PS, am abordat acest subiect, precum și colaborarea pe linie parlamentară, în vederea susținerii integrării europene a Republicii Moldova”, a spus Marian Lupu.

Democratul mai afirmă că drepturile și beneficiile cetățenilor din diaspora sunt foarte importante pentru legislativul de la Chișinău, iar moldovenii din diaspora vorbesc mereu cu interes și energie despre actualitatea din Republica Moldova.

un Acord moldo-francez de garanții sociale și pentru recunoașterea diplomelor de studii și permiselor de conducere, marian lupu, paris 2018

Total
0
Shares
Total
0
Share