Un bărbat din Ungheni, cercetat penal pentru organizarea migrației ilegale. Pentru a ajunge în UE, trei tineri i-au plătit câte 500 de euro

Un locuitor al raionului Ungheni în vârstă de 42 de ani este documentat în cadrul unei cauze penale pe faptul organizării migrației ilegale contra unei sume de bani. În urma deciziei Judecătoriei Ungheni, acesta a fost plasat sub control judiciar pe un termen de 30 zile, transmite Telegraph.md, cu referire la Realitatea.md

Pe parcursul ultimei luni a anului curent, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au întreprins acțiuni de investigație pentru a dejuca planurile unui conațional, care identifica persoane și le organiza trecerea ilegală peste frontiera de stat. În urma deschiderii dosarului penal a fost efectuată o percheziție la domiciliul bănuitului, locuitor al orașului Ungheni în vârstă de 42 de ani.

Din cercetările preliminare au fost identificați și audiați trei moldoveni cu vârstele cuprinse între 20 și 34 de ani care anterior au ajuns ilegal pe teritoriul Uniunii Europene. Interogați, tinerii au recunoscut că au oferit persoanei bănuite câte 500 de euro fiecare pentru infracțiunea săvârșită.

Ulterior de către Judecătoria Ungheni, bănuitul a fost plasat sub control judiciar pe un termen de 30 zile, decizia fiind atacată la Curtea de Apel Chișinău.

În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub toate aspectele legale până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă va fi găsit vinovat bărbatul riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 850 la 1.350 de unități convenționale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Citește și: VIDEO // Accident violent în sectorul Buiucani al Capitalei. Două automobile, făcute zob

Total
0
Shares
 
Total
0
Share