Un molodovean a fost reținut în Italia pentru fabricarea unui tanc

Sentință pentru un moldovean prins în timp ce construia un tanc împreună cu alți complici în Italia, transmite Telegraph.md, cu referire la Stiri.md

Potrivit presei din peninsulă, bărbații ar face parte dintr-o grupare secesionistă care își doresc reapariția statului Republica Venețiană.

Separatiștii au fost reținuți în timp ce fabricau două tunuri pentru a le monta pe un buldozer cu șenile care a fost vopsit în negru, fiind montat și un blindaj, în special în zona cabinei șoferului.

Astfel, printre cei 7 condamnați se numără și un inginer moldovean domiciliat în Cremona. Bărbatul a fost condamnat la 3 ani de detenție, fiind găsit vinovat de fabricare de arme.

Republica Venețiană a fost un stat cu capitala la Veneția, în nord-estul Italiei. Formațiunea statală a existat timp de un mileniu, din secolul al șaptelea până la 1797.

Denumirea oficială a fost „Serenissima Repubblica di Venezia” („Republica cea mai liniștită de la Veneția”, în venetă „Serenìsima Republica Veneta” sau „República de Venesia”) și a fost adesea menționată ca La Serenissima, cu referire la titlul său ca cea mai liniștită dintre republici.

Citește și: COVID-19 a provocat încă șase decese în Republica Moldova

Total
0
Shares
 
Total
0
Share