Externe

Un senator american cere armatei americane să invadeze Venezuela

Pinterest LinkedIn Tumblr

Marco Rubio, senator republican din statul Florida, a declarat fără echivoc că administrația americană trebuie să ia în calcul o intervenție militară în Venezuela, deoarece regimul din Caracas a devenit o amenințare pentru Statele Unite. În urmă cu un an, însuși președintele Donald Trump își surprindea consilierii la Casa Albă, întrebându-i de ce, în condițiile în care dictatorul Maduro amenință securitatea regională, SUA nu invadează Venezuela.

Ani de zile, am dorit ca situația din Venezuela să fie rezolvată pașnic și nu pe cale miltară (…) Există însă acum o Adunare Națională aleasă de poporul venezuelean, care a fost anulată de o dictatură”, a declarat Marco Rubio, într-un interviu acordat televiziunii de limbă spaniolă „Univision 23” din Miami, scrie site-ul „Breitbart”. „Cred că forțele armate ale Statelor Unite sunt folosite numai în eventualitatea unei amenințări la adresa securității naționale. Cred că, în momentul de față, există motive solide pentru a considera că Venezuela și regimul Maduro au devenit o amenințare la adresa regiunii și chiar a Statelor Unite”, a afirmat Rubio, scitat de jurnalul.ro.

Departamentul de Stat american a desemnat deja Venezuela drept o amenințare reală la adresa securității naționale a SUA. Potrivit administrației de la Washington, regimul din Caracas ar fi implicat într-o amplă operațiune de trafic de droguri și, concomitent, ar oferi adăpost și tabere de antrenament unor grupări teroriste precum Hezbollah și Stat Islamic. De-a lungul timpului, Marco Rubio a derulat o serie de campanii contra regimului Chavez, dar și a actualei conduceri socialiste, acaparată de președintele Nicolas Maduro.

După toate aparențele, Diosdado Cabello, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Maduro, ar fi angajat un asasin profesionist pentru a-l ucide pe Rubio în 2017, informație respinsă însă vehement de autoritățile din Caracas, scrie „Breitbart”. În același timp, se pare că senatorul republican îl sfătuiește din umbră pe liderul Casei Albe asupra politicii SUA în privința Cubei și Venezuelei. Deocamdată, Trump a reluat sancțiunile contra Havanei, ridicate de predecesorul său, Barack Obama, și a impus sancțiuni regimului Maduro, lovind o economie aflată deja la pământ.

În Venezuela, țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, toți indicatorii economici sunt pe roșu. Inflația ar putea atinge 1.000.000% la sfârșitul acestui an, susține Fondul Monetar Internațional, iar PIB-ul ar urma să scadă cu 18%. Lipsa aproape totală a alimentelor, medicamentelor și bunurilor de consum și degradarea permanentă a infrastructurilor de electricitate, apă și transport oferă tabloul sumbru al unei țări ruinate și izolate sub conducerea lui Maduro.

În pofida opoziției exprimate de câteva puteri din America Latină, ideea unei intervenții militare pentru înlăturarea lui Nicolas Maduro pare tot mai agreată în rândul venezuelenilor din exil și al membrilor mișcării protestatare din țară, susține site-ul american, citând personalități din Venezuela care au reușit să se refugieze în SUA.

Venezuela a devenit un narco-stat, controlat de armată, dar care a permis o ocupație a civililor și agenților de informații cubanezi. Cum să ne eliberăm fără o intervenție externă?” a declarat Diego Aria, fostul ambasador al Venezuelei în SUA.

loading...

Comments are closed.