Un vameș corupt ar putea fi avansat în cadrul Serviciului Vamal, susține Gheorghe Petic

Un vameș corupt ar putea fi avansat în cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, instituție condusă de către deputatul PAS Igor Talmazan, a anunțat astăzi Gheorghe Petic, activist PPDA și fost ofițer al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Petic susține că persoana în cauză a fost reținută anterior pentru luare de mită.

”După tură nici nu nu se pornea acasă dacă nu avea mită strânsă de minim 1000$, la vremea aia. Era așa lacom, că luat mită și în combustibil din rezervoarele unităților de transport care traversau hotarul. În prezența mea a fost încătușat de colaboratorii SIS din Oficiul Bălți, dar peste două zile a fost eliberat și repus în funcție”, declară Petic.

Prin același mesaj, fostul polițist de frontieră s-a adresat reprezentanților PAS, în special lui Igor Grosu.

”Am impresia că ați lansat lozinca ”corupt în funcție, dar al nostru”. Cel mai strașnic e că aceasta este doar începutul. Durerea mea personală e că am pierdut 5 ani de luptă, ca să-l văd pe acest vameș mega corupt în funcție”, este replica lui Petic pentru noua guvernare.

”Știți bine, nu mă dau eu bătut ușor și nu sunt din soiul pesimiștilor, dar înțeleg tot mai profund, că lupta romantică pentru a stârpi corupția și a porni un stat de drept, pe care am dus-o cu sacrificii enorme 5 ani de zile împreună cu multa lume, au fost timp pierdut. Ce avansări și numiri serioase mai urmează, oameni buni?”, a întrebat Petic.

Amintim că prin ordinul Ministrului Finanțelor ”Cu privire la numirea în funcţie”, Igor Talmazan, deputat PAS, a fost numit în funcţia de director al Serviciului Vamal, începând cu ziua de 6 septembrie 2021. Noul director al Serviciului Vamal a fost prezentat luni colectivului instituției de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.

Ministrul Finanțelor l-a felicitat pe dl Talmazan cu învestirea în funcție, i-a urat succes în activitatea profesională și a menționat că principalele obiective necesare de a fi realizate sunt: fortificarea capacității Serviciului Vamal de asigurare a încasărilor la bugetul de stat, îmbunătățirea condițiilor de efectuare a procedurilor vamale pentru agenții economici, eliminarea contrabandei și sporirea eficienței Serviciului Vamal.

La rândul său, noul director al Serviciului Vamal, Igor Talmazan a apreciat încrederea ce i-a fost oferită, menționând că a acceptat această funcție publică fiind perfect conștient de imensa responsabilitate pe care o va avea față de agenții economici în primul rând, dar și față de fiecare cetățean în parte. De asemenea, directorul Vămii a specificat că, în sistemul vamal, ca și în orice alt sistem, multe procese trebuie să fie îmbunătățite și reformate, asumându-și angajamentul să promoveze o politică anticorupție tranșantă. La final, Igor Talmazan și-a exprimat încrederea că odată cu schimbările ce vor urma în următoarea perioadă în Serviciul Vamal, se va schimba și imaginea instituției.

Igor Talmazan este specializat în Drept Public, fiind avocat de profesie. Anterior a activat ca șef al cabinetului președintelui fracțiunii parlamentare. În urma scrutinului din 11 iulie 2021, a ajuns deputat. Pe parcursul anului 2019, a activat în calitate de șef al Corpului de Control al Prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu. Anterior, a mai deținut funcții de șef al Inspectoratului Ecologic de Stat al Republicii Moldova și viceministru al Mediului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share