Unul din 4 oameni la nivel global ar putea să nu primească vaccinuri anti-COVID-19 înainte de 2022

Aproape una din patru persoane ar putea să nu primească vaccinuri anti-COVID-19 înainte de 2022 întrucât ţările cu venituri mari, unde trăieşte mai puţin de 15% din populaţia globului, au rezervat 51% dintre dozele celor mai promiţătoare vaccinuri.

Ţările cu venituri şi mici şi mijlocii, unde locuieşte peste 85% din populaţia lumii, vor trebui să împartă dozele rămase, susţin cercetătorii de la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health din Statele Unite, scrie Reuters, citat de Agerpres.

Un răspuns eficient împotriva pandemiei presupune ca ţările cu venituri mari ″să participe la o distribuire echitabilă a vaccinurilor COVID-19 la nivel global″⁣, au mai spus aceştia.

″Incertitudinea în ceea ce priveşte accesul global la vaccinurile COVID-19 are la origine nu doar testele clinice în desfăşurare, ci şi incapacitatea guvernelor şi a companiilor producătoare de vaccinuri de a fi mai transparente şi mai responsabile în ceea ce priveşte aceste dispoziţii″⁣, au adăugat aceştia.

Începând cu 15 noiembrie, ţările cu venituri mari au precomandat aproape 7,5 miliarde de doze de vaccinuri de la 13 producători, se mai spune în document.

Printre acestea se numără Japonia, Australia, Canada, care au laolaltă peste un miliard de doze, dar au înregistrat mai puţin de 1% din numărul cazurilor de coronavirus din prezent.

Chiar dacă marile companii producătoare de vaccinuri ajung la capacitatea maximă estimată de producţie, aproape 25% din populaţia globului ar putea să nu aibă acces la vaccinuri pentru încă un an sau chiar mai mult, potrivit documentului.

Coaliţia People’s Vaccine Alliance a spus săptămâna trecută că firmele din domeniul farmaceutic ar trebui să partajeze în mod deschis tehnologia şi proprietatea intelectuală prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) astfel încât să poată fi fabricate doze suplimentare.

Potrivit cercetătorilor de John Hopkins, COVAX Facility, din cadrul OMS, joacă un rol cheie în a asigura un acces mai echitabil la vaccinurile aprobate, dar a obţinut doar 500 de milioane de doze, cu mult sub obiectivul său de a livra cel puţin 2 miliarde de doze până la sfârşitul lui 2021.

Lansat în aprilie, acest pact global are drept scop colectarea de fonduri din ţări bogate şi organizaţii nonguvernamentale pentru a accelera dezvoltarea şi fabricarea vaccinurilor împotriva COVID-19 şi distribuirea acestora în mod echitabil pe plan global.

Pactul a obţinut până în prezent jumătate dintre fondurile necesare, iar Statele Unite şi Rusia – jucători centrali în dezvoltarea şi fabricarea vaccinurilor – nu au aderat, se mai spune în studiul Johns Hopkins.

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share