Vaticanul lansează brățara care se activează când îți faci cruce

Vaticanul lansează o brățară-rozariu și o aplicație asociată, în încercarea de a-i aduce mai aproape de religie pe tinerii pasionați de tehnologie, relatează BBC, citat de digi24.ro.

Gadgetul, numit eRosary, costă 98 de euro și este activat în momentul în care purtătorul face semnul crucii. Brățara este conectată la o aplicație pentru smartphone numită „Click to Pray eRosary”, care îi ajută pe utilizatori să se roage pentru pacea lumii și să citească evangheliile.

Aplicația urmărește progresul utilizatorului și are explicații în format video și audio pentru rozariu. Ea este compatibilă cu sistemele de operare Android și iOS.

Un rozariu tradițional este folosit pentru rugăciune și meditație. Mărgelele sale sunt numărate pe măsură ce sunt rostite rugăciunile.

Brățările inteligente sunt făcute din 10 mărgele de agată neagră și hematit și o cruce din metal care detectează mișcările.

Nu este pentru prima dată când Biserica Catolică încearcă să atragă tinerii prin intermediul tehnologiei. În 2018, un grup catolic a lansat „Follow JC Go!”, o variantă creștină a celebrului joc Pokemon Go, prin care utilizatrii puteau „prinde” sfinți și personaje biblice în loc de pokemoni.

Total
0
Shares
Total
0
Share