Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea a avut o întrevedere cu șeful misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch

Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea s-a întâlnit cu șeful misiunii OSCE în țara noastră, Claus Neukirch. Discuția s-a axat pe probleme de actualitate, precum și pe procesul de reglementare transnistreană.

Vicepreședintele Parlamentului s-a referit la activitatea Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova.

”Crearea acestei comisii are scopul de a instituționaliza comunicarea în procesul de reglementare transnistreană, mai ales în contextul situației regionale. Parlamentul trebuie să depună tot efortul pentru a asigura această comunicare”, a menționat Vlad Batrîncea.

De asemenea, oficialii au discutat despre situația socială și politică din țara noastră și procesul de implementare a reformelor.

”Reformele trebuie să fie implementate profesionist și să fie palpabile, astfel încât toți cetățenii să simtă beneficiul lor”, a adăugat vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea.

Un alt subiect abordat în timpul întrevederii a fost activitatea Grupului de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității unității teritoriale autonome Găgăuzia și a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share