VIDEO // Cavcaliuc: Sunt fiul diasporei și lupt pentru drepturile ei

„Eu cu colegii mei vom lupta pentru dreptul oamenilor din diasporă.” Este declarația liderului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, aflat  într-un turneu european pentru întâlniri cu diaspora, la moment, în Italia, alături de alți doi colegi de partid și candidați la funcția de deputat.

Gheorghe Cavcaliuc a menționat în cadrul unui LIVE pe pagina sa de Facebook, că este fiul diasporei, acel copil care a fost lăsat de mic acasă, părinții săi fiind nevoiți să meargă la muncă peste hotare și din această cauză îl doare sufletul pentru toți cei care au de suferit acum fiind departe de casă.

„Aveți încredere în PACE, unica forță politică puternică și curată care nu a mai fost niciodată în parlament și în guvern. Eu sunt fiul diasporei, sunt acel copil care am fost lăsat de mic acasă, părinții mei fiind nevoiți să meargă la muncă peste hotare. Așa ca mine, sunt încrezător că sunt sute de mii de tineri din Republica Moldova, care se află acasă sau peste hotare și care își doresc ca diaspora să fie auzită și susținută”, a declarat Cavcaliuc.

Liderul PACE  a dat asigurări că echipa sa luptă cu tot dinadinsul pentru a obține deschiderea a cât mai multe secții de votare în diasporă.

Menționăm că Partidul Politic PACE cere ca pentru diasporă să fie deschise220 de secții de votare, ceea ce va permite cetățenilor aflați peste hotare să-și exercite dreptul constituțional la vot.

„Eu cu colegii mei vom lupta pentru dreptul oamenilor din diasporă. Sunt ferm convins că lupta care se duce acum la Curtea de Apel Chișinău va aduce victorie și diaspora va avea cele mai multe secții de votare din toate timpurile.

Amintim că, recent, liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc a acuzat PAS și Platforma DA că n-au introdus votul electronic când erau la guvernare. Potrivit liderului PACE, făcând odată un pas concret și introducând votul electronic, Moldova ar economisi zeci de milioane de lei din bugetul de stat, iar sutele de mii de moldoveni de peste hotare n-ar mai sta la coadă ore în șir pentru a vota.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share