Externe

(Video) După ce a ars catedrala Notre-Dame, încă o biserică veche a fost cuprinsă de flăcări!

Pinterest LinkedIn Tumblr

Flăcări uriașe au cuprins biserica Sfântul Nicolae, filială a Catedralei Ortodoxe Ruse. Totul s-ar fi întâmplat ieri, 15 aprilie, în regiunea Haricov din Ucraina. Incendiu ar fi fost provocat intenționat, spun localnicii.

Până la venirea celor două echipe de pompieri, zona cuprinsă de flăcări constituia circa 200 de m2. Însă, în scurt la fața locului au mai intervenit încă 6 echipe. De asemenea, la gara „Osnova” a ajuns și un tren pentru intervenții la incendii, care asigură cu apă suficientă stingerea flăcărilor.
 
Potrivit informațiilor preliminare, în timpul izbucnirii incendiului, în biserică nu se afla nicio persoană. Flăcările puternice au distrus practic tot: cărți, icoane și alte obiecte bisericești. Chiar și lăcașul sfânt a fost distrus în totalitate. Totodată, martorii oculari au surprins momentul când în urma incendiului, cupola bisericii s-a prăbușit.
 
Oamenii legii investighează în continuare cazul. De asemenea a fost inițiat un proces penal în conformitate cu alineatul 2 din art. 194 (distrugerea intenționată sau deteriorarea proprietății) din Codul penal al Ucrainei. Conform articolului, persoana vinovată riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 3 la 10 ani.
 
Menționăm că biserica aparținea Patriarhiei din Moscova. Aceasta a fost construită în 1890, dar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost distrusă. Ulterior, în 1975, lăcașul sfânt a fost restaurat, atunci fiind construit și altarul. 
 
Amintim că în aceiași zi, 15 aprilie, un incendiu a izbucnit la celebra catedrală Notre-Dame din Paris.
loading...

Comments are closed.