(Video) Grupare criminală destructurată de Poliție în nordul Moldovei. Doi invidizi riscă 15 ani de închisoare!

Percheziții în nordul țării, O grupare punea în circulație droguri, inp si pccocs, politia moldova traficanti de droguri, 

Ofițerii Secției „Nord” a Direcției Combaterea Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale și angajații IP Ungheni au efectuat în luna martie curent, mai multe percheziții în cadrul unei cauze penale pornită pe faptul circulației ilegale a drogurilor în proporții deosebit de mari, săvârșite de un grup criminal organizat.

În rezultatul perchezițiilor la domiciliile și mijloacele de transport a opt suspecți, polițiștii au depistat și ridicat substanțe narcotice în proporții deosebit de mari, mijloace bănești, arme și muniții deținute ilegal, cântare electronice și alte obiecte ce prezintă interes pe cauza penală. Ulterior pe numele făptuitorilor a fost aplicat arest preventiv pe un termen de 30 de zile.
 
Urmare a analizării obiectelor ridicate în rezultatul perchezițiilor și a măsurilor speciale de investigații efectuate pe aceeași cauză penală, la data de 5 aptilie curent, ofițerii Secției „Nord” a Direcției Combaterea Crimei Organizate în comun cu procurorii PCCOCS, angajații IP Fălești, cu ajutorul specialistului chinolog al IP Bălți și cu sprijinul celor de la BDS ,,Scorpion,, al DTC al MAI, au efectuat percheziții la domiciliile a nouă persoane, în urma cărora au fost depistate și ridicate substanțe narcotice, mijloace bănești, telefoane mobile, cartele SIM și alte obiecte ce prezintă interes pe cauza penală.
 
Astfel, la două persoane le-a fost aplicată măsura preventivă, arestul preventiv pe un termen de 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați suspecții riscă până la 15 ani privațiune de libertate.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share