(video) Ilan Șor: dacă ne oferiți șansa să schimbăm Chișinăul, vom face din acest oraș o capitală de care veți fi mândri

Ilan Șor și Reghina Apostolova, alegeri 20 mai, primaria chisinau, republica moldova 2018

Chișinăul are nevoie de schimbări fundamentale, la fel ca Orheiul acum câțiva ani, iar Partidul ȘOR știe cum să rezolve problemele, cum să-l transforme într-un oraș înfloritor așa cum a fost cândva. Despre aceasta a anunțat azi liderul formațiunii Ilan Șor, la prezentarea candidatului Reghina Apostolova pentru Primăria Chișinău.

Șor și  Apostolova au prezentat principalele angajamente electorale printre care sunt: suplinirea pensiilor, acordarea îndemnizațiilor la nașterea copiilor, magazine și farmacii sociale, dezvoltarea infrastructurii și atragerea investițiilor.

„În opinia mea, sectorul de afaceri trebuie să poarte responsabilitate socială față de stat și față de cetățeni. Cu alte cuvinte, să împartă cu alții. Cel puțin jumătate din propriile venituri. Nu fiți lacomi, stimați oameni de afaceri. Recunoașteți sincer că jumătate din venit vă este suficient pentru viața cu care v-ați obișnuit. Nici nu va trebui să schimbați nimic! Știu despre ce vorbesc: mai mult de jumătate din venitul afacerilor familiei noastre îl alocăm pentru dezvoltarea Orheiului și a proiectelor noastre sociale din întreaga țară. Și sunt mândru de asta!”, a declarat Șor.

Liderul de partid a accentuat că echipa sa știe cum să îndeplinească angajamente, așa cum a făcut și la Orhei. Totodată, el i-a îndemnat pe chișinăuieni să ofere șansa echipei sale să transforme Capitala Republicii Moldova.

„Dragi Chișinăueni, eu nu voi face agitație în favoarea candidatului propus de noi, pentru că aceasta ar trebui să fie o decizie pe care să o conștientizați voi înșivă. Dar vă voi spune un lucru, dacă ne oferiți șansa să schimbăm Chișinăul, vom face din acest oraș o capitală de care veți fi mândri”, a spus Șor.

Telegraph amintește – candidata PartioduluI Șor, Reghina Apostolova, se mândrește cu o vastă experiență în administrația locală. Ea și-a prezentat programul electoral întitulat „Trei lovituri de grație pentru problemele Chișinăului” în care promite rezolvarea, în decurs de un singur an, a celor mai mari probleme sociale, economice și de infrastructură ale orașului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share