(video) Juristul PAS l-a denunțat pe Dodon la Procuratura Generală

Dodon, PSRM, Maia Sandu, Dodon denuntat la Procuratura, Procurorul General, Dodon tradator de patrie, PAS la denuntat pe Dodon

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a depus la adresa Procurorului General Eduard Harunjen, un denunț penal cu privire la acțiunile președintelui Igor Dodon, care potrivit reprezentanților partidului „a săvârșit cel puțin două infracțiuni”.

Potrivit juristului PAS, Sergiu Litvinenco, prin acțiunile sale, Igor Dodon ar fi încălcat articolul 337 a Codului Penal: „Trădare de patrie”, dar și articolul 346 „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase”.

În denunțul prezentat, reprezentanții PAS au prezentat toate acțiunile președintelui Republicii Moldova, pe care aceștia le consideră contrare prevederilor legale și constituționale și care întrunesc elementele constitutive ale celor două infracțiuni sus menționate.

„Sunt multe acțiuni săvârșite de Igor Dodon care se circumscriu acestor două articole. În cazul „trădării de patrie” am identificat și prezentat cel puțin șase dintre ele”, a precizat Sergiu Litvinenco.
Totodată, reprezentantul Partidului Acțiune și Solidaritate a menționat că speră la o finalitate în acest caz, întrucât aceste instituții sunt plătite din bani publici, chiar dacă, potrivit lor, „sunt controlate politic”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share