Externe

(video) Luxemburgul, lovit de o tornadă puternică. Șapte răniți și pagube materiale masive

Pinterest LinkedIn Tumblr

Şapte persoane au fost rănite vineri, dintre care una grav, în urma trecerii unei tornade prin sud-vestul Luxemburgului, care a provocat pagube materiale masive, potrivit unui bilanţ al autorităţilor, relatează Agerpres, care citează AFP.

Rafalele de vânt au atins viteze de până la 128 km/h, potrivit serviciului meteorologic, iar circa o sută de case au rămas fără acoperişuri.

Tornada a lovit Bascharage şi Pétange, localităţi din sud-vestul marelui ducat, limitrofe Belgiei şi oraşului francez Longwy, în jurul orei locale 17:30.

Înregistrări video cu acoperişuri şi hornuri luate pe sus de puterea vântului au făcut rapid turul reţelelor de socializare.

Aproape o sută de locuinţe au suferit pagube, având acoperişurile smulse, a declarat primarul din Pétange, Pierre Mellina, pentru televiziunea luxemburgheză RTL.

În alte imagini difuzate pot fi văzuţi arbori smulşi, vehicule avariate şi drumuri blocate. Unele drumuri au fost inundate şi chiar distruse.

Traficul feroviar între Luxemburg şi Longwy a fost şi el perturbat, potrivit Căilor ferate luxemburgheze (CFL), care au anunţat o restabilire progresivă a legăturilor.

O celulă de criză a fost înfiinţată de guvernul luxemburghez.

Tornada a făcut pagube și în Franța

În Franţa, trecerea tornadei prin nordul Meurthe-et-Moselle, unul dintre cele 26 de departamente care s-au aflat vineri sub cod portocaliu, a provocat pagube, dar nu s-a soldat cu răniţi, potrivit prefecturii. „Circa 30 de case au fost avariate la Longwy şi Herserange, două comune limitrofe, iar acoperişul unei şcoli din Longwy a fost cu precădere avariat”, a anunțat Prefectura. Pompierii au avut circa 60 de intervenţii, în principal în nordul departamentului, în jurul orei 18.00.

La Meuse, pompierii au intervenit de circa 100 de ori între orele 16:30 şi 21:00, „în principal pentru acoperişuri smulse, câteva inundaţii la firme sau case”, în special la Verdun şi în localităţile Ancemont şi Dieue-sur-Meuse de la sud de oraş.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.