După cum îi este feleşagul, Maia Sandu nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu-i miroase! Deşi liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate ne-a obişnuit deja cu declaraţii periodice, supte din deget, ultima mostra de ipocrizie pe care ne-a oferit-o este de-a dreptul scandaloasă.
Marea opozantă de la Chişinău, cu relaţii dubioase în afara ţării, a sărit de trei metri în sus, după evacuarea grupului minuscul de protestatari din faţa statuii lui Ştefan cel Mare din Capitală.
Ne-am fi dorit, însă, ca Maia Sandu să fie la fel de promptă şi principială şi cu alte ocazii. De exemplu, liderul PAS a avut o atitudine diametral opusă în timpul marşului „Fără Frică”, derulat chiar în acest an, de comunitatea LGBT. Aceasta a salutat intervenţia în forţă a poliţiei împotriva manifestanţilor ortodocşi. Se vede că poliţia moldovenească este bună şi eficientă, în opinia Maiei Sandu, doar atunci când aceasta asigură securitatea amicilor săi din comunitatea gay-lor şi lesbienelor.
Iar dacă oamenii legii acţionează la fel de eficient, pentru a asigura buna desfăşurare a evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Independenţei ţării tale, atunci se trezesc cu găleţi de noroi, aruncate în cap de vajnica luptătoare cu oligarhia şi ortacii săi.
Asta da, atitudine democratică!
sursa: Actual.md