VIDEO // Transportul de călători, verificat de poliție pentru a reduce răspândirea cu COVID-19

Angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP, zilnic, verifică transportul de călători, în special, cel de pe rute regulate.

Acțiunile au scopul de a monitoriza respectarea normelor de sănătate publică pe timp de pandemie, dar și starea tehnică a transportului și siguranța în care sunt transportați pasagerii.

Atât transportatorii, cât și călătorii sunt informați de Poliție despre importanța respectării măsurilor de protecție în spațiile publice închise, pentru prevenirea răspândirii infecției COVID-19.

Chiar dacă oamenii legii au venit cu multiple apeluri de a nu încălca prevederile cadrului legal, atât cetățenii, cât și prestatorii de servicii, tot mai des ignoră normele de sănătate publică stabilite.

Numai în weekend, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, agenţii constatatori ai Poliţiei au întocmit 13 procese verbale cu privire la contravenție prevăzută de art.76/1 alin.(1) Cod contravențional.

În acest context, Inspectoratul General al Poliției recomandă cetățenilor să evite călătoriile, dacă nu sunt strict necesare, iar în cazul necesităților stringente să se deplaseze cu respectarea normelor de sănătate publică.

Împreună putem depăşi această perioadă dificilă, doar prin implicare şi responsabilizare!

Total
0
Shares
Total
0
Share