Volumul exporturilor din Republica Moldova a crescut cu aproximativ 30%

bns, mărfurile şi produsele moldoveneşti, atractive pe piaţa externă, moldova ue

Exporturile Republicii Moldova au crescut, în primele cinci luni ale anului 2018, cu 28,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, ajungând la cifra de 1,101 miliarde de dolari SUA. Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene deţin o cotă de 67,9 la sută, cu 4,6% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. În ţările CSI au ajuns 16,1 la sută din produsele Republicii Moldova exportate în intervalul de timp menţionat.

Statistica relevă o majorare substanţială a mărfurilor exportate pe teritoriul ţărilor mai îndepărtate geografic, cum ar fi: Georgia (+42,6%), Statele Unite ale Americii (+33,0%), China (+41,0%), Liban (+29,4), Kazahstan (+27,5), Arabia Saudită (+57,9%) şi altele, care a favorizat creşterea pe total exporturi cu 32,6%, deşi au fost înregistrate şi pierderi pe pieţele Regatului Unit, Rusia, Cipru, Belarus, Bulgaria, ş.a.

Datele Biroului Naţional de Statistică arată că Republica Moldova a exportat, în perioada ianuarie-mai, mai multe legume şi fructe, cereale, seminţe, băuturi alcoolice şi nealcoolice. Totodată, s-au micşorat exporturile de zahăr, miere, vehicule rutiere, maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale şi preparate din carne.

Importurile de mărfuri din ţările Uniunii Europene s-au cifrat la 1150,8 milioane dolari SUA (cu 31,1% mai mult faţă de perioada ianuarie-mai 2017), iar cele provenite din ţările CSI au avut o valoare de 533 milioane dolari SUA (+17,5%). Valoarea mărfurilor importate în lunile ianuarie-mai 2018 s-a majorat cu 27 la sută, alcătuind 2276,3 milioane de dolari SUA. Astfel, au crescut importurile de legume şi fructe, cereale, carne, produse alimentare, petrol.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share