Comisia pentru Comerț Internațional a PE a aprobat repetat suportul macrofinanciar pentru Moldova de 100 mln de euro

Comisia pentru Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European a votat repetat acordarea asistenței financiare pentru Republica Moldova în valoare de 100 de milioane de euro.

Membrii comisiei din Parlamentul European au susținut repetat propunerea Consiliului European de acordare a asistenței financiare pentru Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvînt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ana Samson.

„Urmează ca la 5-6 iulie această decizie de acordare a asistenței macro-financiare, conform conținutului convenit în cadrul trialogului să fie supusă votului în plenul Parlamentului European”, a confirmat pentru ZUGO, Ana Samson.

Menționăm că săptămîna trecută ambasadorii UE au încheiat un acord cu Parlamentul European privind acordarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova. Potrivit unui document emis de Consiliul Europei, suportul financiar vine și ca urmare a reformelor inițiate în 2016 din sectorul financiar din cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional.
Parlamentul și Consiliul European sunt chemați să adopte decizia fără discuții suplimentare. Consiliul solicită o majoritate calificată în baza articolului 212 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Astfel, Republica Moldova urmează să primească un ajutor financiar în valoare de 100 de milioane de euro, dintre care 60% în formă de împrumut, iar altele 40% sub formă de ajutor nerambursabil.

Total
0
Shares
Total
0
Share