100 de companii din Republica Moldova și Japonia și-au dat întâlnire în format online

Circa 100 de companii din Republica Moldova și Japonia, dar și instituții naționale de suport în afaceri și-au dat întâlnire pe o platformă online. Evenimentul „Business Bridges Japan-Moldova” a fost desfășurat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Organizația Japoneză pentru Comerț Exterior (JETRO) cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în Politici Economice”, implementat de GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). 

În deschiderea evenimentului, Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a afirmat că Japonia este un partener economic important pentru țara noastră, fapt demonstrat de cifrele în creștere pe comerțul bilateral, dar și pe investițiile nipone în Republica Moldova. În 2019, volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Japonia s-a ridicat la 53,56 milioane de dolari, iar în perioada ianuarie-martie 2020, volumul total al comerțului a atins cifra de 13.204 milioane de dolari.

„Utilizarea instrumentelor de promovare a oportunităților investiționale și de export a produselor moldovenești, precum evenimente B2B, forumuri, expoziții și misiuni economice, sunt foarte importante pentru consolidarea relațiilor economice, creșterea comerțului bilateral și dezvoltarea noilor proiecte investiționale. De asemenea, vreau să-mi exprim gratitudinea pentru asistența acordată de Guvernul Japoniei Republicii Moldova prin intermediul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA), pentru diverse proiecte de cooperare bilaterală în domenii precum agricultură, educație, cultură, economie și mediu”, a spus Sergiu Railean.

La rândul său, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, a apreciat importanța discuțiilor dintre antreprenorii ambelor țări, care poate stimula majorarea ponderii schimburilor comerciale bilaterale.

Keisuke Mizuno, Director General  JETRO – România (Organizația Japoneză pentru Comerț Exterior) a subliniat faptul că relațiile economice bilaterale pot fi îmbunătățite prin comunicare și parteneriate de afaceri.

Iulia Costin, director general ODIMM a reiterat sprijinul oferit de instituția de suport în afaceri pentru companiile autohtone în demersurile de accesare a piețelor străine. „În scurt timp, Guvernul Republicii Moldova va aproba un nou Program de susținere a afacerilor cu potențial de creștere și internaționalizare, care va fi implementat de ODIMM. IMM-urile autohtone sunt deschise spre noi provocări și sunt dispuse să preia bune practici de la companiile nipone. Există multe oportunități și un potențial care trebuie valorificat”, a spus Iulia Costin.

Total
0
Shares
Total
0
Share